Acasă Actualitate Grecia: Primarul din Salonic, spitalizat după ce a fost agresat de presupuși...

Grecia: Primarul din Salonic, spitalizat după ce a fost agresat de presupuși extremiști de dreapta

Primarul din Salonic, al doilea oraş din Grecia, a fost spitalizat duminică după ce a fost agresat de presupuşi extremişti de dreapta în timpul unei adunări comemorative care a degenerat, informează Agerpres, citând AFP.

Primarul Yiannis Boutaris (75 de ani) a trebuit scos sub escortă de la o adunare desfăşurată sâmbătă pentru comemorarea masacrării unor greci în Turcia în timpul şi după Primul Război Mondial.

”Mă loveau peste tot, cu picioarele, cu pumnii”, a declarat el duminică pentru agenţia naţională ANA.

Primarul, o figură controversată pe scena politică elenă, a afirmat că a fost victima unei ”agresiuni ruşinoase”, dar a precizat că se simte bine.

Boutaris este văzut, în imagini, mai întâi interpelat de participanţi la adunare. Apoi, în timp ce pleca, s-a aruncat cu obiecte spre el. La un moment dat, primarul a căzut la pământ. La sfârşit, câţiva oameni încercau să spargă geamurile maşinii cu care Boutaris părăsea locul.

Biroul de presă al prim-ministrului Alexis Tsipras a atribuit incidentul unor ”derbedei de extremă dreapta”.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version