17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliția Română: 65 de dosare penalei pentru contrabandă, evaziune fiscală, furt și braconaj piscicol, în ultima săptămână

Poliția Română: 65 de dosare penalei pentru contrabandă, evaziune fiscală, furt și braconaj piscicol, în ultima săptămână

În urma acțiunilor derulate de polițiști, în ultima săptămână, pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, au fost constatate 65 de infracțiuni, 13 persoane fiind surprinse în flagrant delict. Au fost aplicate 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 96.000 de lei.

În perioada  5 –11 mai, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi din toată țara au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare. Astfel, polițiștii au efectuat controale în 310 stații de cale ferată şi au patrulat în 356 de trenuri de călători. În urma verificărilor, au fost depistate nouă persoane date în urmărire națională și șase minori lipsiți de supraveghere, aceștia fiind predați familiilor sau internați în centrele de plasament. De asemenea, polițiștii au identificat 5 persoane cu afecțiuni psihice, care au fost internate în unităţi spitaliceşti.

Polițiștii au întocmit 65 de dosare penale, în cadrul cărora se fac cercetări  pentru comiterea de infracțiuni, majoritatea de contrabandă, evaziune fiscală, furt și braconaj piscicol. De asemenea, polițiștii au depistat în flagrant delict 13 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni. În dosarele penale instrumentate, 2 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, împotriva unei persoane fiind luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 96.000 de lei. Au fost indisponibilizate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 11.000 de lei, printre care 100 de litri de alcool, peste 3.200 de țigarete și 147 de kilograme de pește.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS