16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateItalian depistat cu cocaină, pe aeroportul Otopeni

Italian depistat cu cocaină, pe aeroportul Otopeni

Un cetăţean italian a fost depistat de poliţiştii de frontieră, pe aeroportul Otopeni, cu aproximativ 73 de grame de cocaină, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis duminică.

În cauză se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Structura Centrală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, fals şi uz de fals, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore, au mai anunţat poliţiştii.

„În data de 5 mai, ora 21.23, la PTF Aeroport Internaţional Henri Coandă, s-a prezentat, pentru a ieşi din ţară, călătorind în direcţia Barcelona-Ibiza, un cetăţean italian, în vârstă de 42 de ani. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, persoana în cauză a prezentat o carte de identitate italiană. Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de călătorie, iar în urma verificărilor cu aparatura din dotare s-a stabilit că acesta este fals. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra bărbatului şi al bagajelor. În urma controlului, s-a descoperit în bagajul de cală, disimulată într-o pungă cu haine, o casetă ce conţinea o substanţă de culoare maro ce prezenta mirosul specific al cafelei, iar în interiorul acesteia a fost descoperită o altă pungă ce conţinea o substanţă de culoare albă, în greutate de 72,93 grame. În cadrul primelor verificări, substanţa a reacţionat pozitiv la testul de cocaină”, se arată în comunicat.

Persoana în cauză a declarat că substanţa este cocaină şi a cumpărat-o pentru consum propriu, plătind suma de 2.000 de euro.

„În cauză, faţă de cetăţeanul italian se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Structura Centrală, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, fals şi uz de fals. Totodată, procurorul de caz a emis pe numele bărbatului ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile”, se mai arată în comunicatul IGPF.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS