Dosarul privind microfonul găsit în casa ministrului de Interne, Carmen Dan, a fost clasat

Carmen Dan (Foto: b1.ro)
Autori


Dosarul deschis după ce ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a acuzat că a găsit un microfon în locuinţă a fost închis de procurorii de la Parchetul General.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că fapta de violare de domiciliu nu există, fiind vorba despre două persoane care au intrat în locuinţa ministrului, cu acceptul surorii ei. Este vorba despre doi foşti ofiţeri de informaţii, care ar fi fost chemaţi pentru a efectua un control prin care să verifice dacă există aparatură de intercepare.

Mai mult, spun sursele citate, microfonul nu a fost găsit în priza, ci ar fi fost plasat chiar de cel chemat sa îl descopere. Aparatul nu era funcţional şi nici nu avea loc în spaţiul în care a fost găsit, precizează sursele Mediafax.

Acestea mai spun că din informaţiile care au reieşit din anchetă, ministrul nu ar fi avut cunoştinţă despre modalitatea în care a ajuns aparatul în locuinţa ei, oficialul fiind informat doar că are un dispozitiv în perete.

La momentul presupuselor verificări, Carmen Dan nu se afla în locuinţă, spun sursele menţionate.


Carmen Dan a depus, la sfârşitul anului 2017, o plângere la Parchetul General care a deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu, după ce ministrul a găsit în casa sa un dispozitiv de ascultare ascuns într-o priză.

“Era un dispozitiv în perete. Nu era un dispozitiv la vedere pe care să îl poţi vedea în mod normal. Am considerat că este un aspect care are atribuţiile şi competenţa necesară. Am descoperit dispozitivul azi-după amiază, când am vrut să pun telefonul în priză. După-amiază. După şedinţa de Guvern. Dispozitivul nu era vizibil, consider că este o precizare importantă. La domiciliu este un spaţiul meu privat. Este un dispozitiv funcţional”, a declarat Carmen Dan la acel moment.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea a afirmat că dispozitivul de înregistrare provine, din primele informaţii, din zona privată, fiind vorba de un “dispozitiv ieftin, care poate fi cumpărat cu 200-300 lei de pe orice site”.



Comenteaza acum

Alte stiri

13 mai 2019

Vâlcea: A jefuit un bătrân de 93 de ani

Polițiști din cadrul Secției 3 Sutești au identificat și reținut un tânăr de 23 de ani, din comuna Gușoeni, judeţul Vâlcea, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. La data de 11 mai, polițiștii au fost sesizați cu privire la

Sumarul ediției de vineri, 4 mai 2018

Actualitate

» Corina Popescu, directorul general al Transelectrica, a fost schimbată din funcţie
» Doi copii de 3 şi 5 luni au murit din cauza rujeolei. Numărul deceselor a ajuns la 52
» ICCJ a respins recursul FCSB – Numele şi marca Steaua aparţin definitiv CSA Steaua
» Dosarul privind microfonul găsit în casa ministrului de Interne, Carmen Dan, a fost clasat
» Ministerul Justiţiei a publicat lista investiţiilor şi lucrărilor la penitenciare
» 15 autobuze din Moscova, distruse de un incendiu declanșat intenționat
» Nicuşor Constantinescu, condamnat la 8 ani de închisoare într-un dosar cu prejudiciu de opt milioane de euro
» Comisia de la Veneţia a anunţat primirea solicitărilor de opinie asupra legilor justiţiei
» CFR Călători s-a reorganizat, iar numărul directorilor a fost redus
» Iohannis a sesizat CCR cu privire la Legea 304/204 privind organizarea judiciară
» ROBOR a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii patru ani
» 2015 posturi de conducere din MAI vor putea fi ocupate prin concurs
» Mehedinţi: Un septugenar a căzut de pe motocicletă
» (VIDEO) Hawai: Mii de persoane, evacuate, după ce vulcanul Kilauea a erupt
» CSM: Sesiune de transferuri a procurorilor
» Traficul pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, blocat pe sensul sper capitală
» Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte la Ruse cu omologii săi bulgar şi austriac
» 4 mai, ziua internaţională a pompierilor
» Cutremur în judeţul Buzău
» Astăzi este marcată Ziua Naţională a Inimii
» Se circulă îngreunat din cauza ceţii pe Autostrada A2
» A murit Doina Cornea

Dolj

» Craiova: Percheziţii la persoane bănuite de furturi din locuinţe / O femeie a fost arestată
» Craiova: Biletele pentru spectacolul “Stage Dogs” de la Teatrul Colibri s-au epuizat
» Dolj: Locuitorii din Dăbuleni, rugaţi să nu mai folosească apa potabilă la udatul grădinilor
» ISU Oltenia recrutează candidați pentru instituţiile de învăţământ ale MAI
» Săptămâna Limbilor Străine la Universitatea Craiova
» Dolj: Peste 240 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii de la Rutieră
» Dolj: Prinşi la volan sub influenţa alcoolului
» Craiova: Traficant de droguri, urmărit internațional, după gratii
» Craiova: Bărbat găsit mort în scara unui bloc. Într-un apartament a fost descoperită şi o femeie decedată
» Craiova: Campanie de informare privind eficiența energetică
» Dolj: O bătrână a fost accidentată mortal la Bratovoești (GALERIE FOTO)
» Program şi în weekend la APIA Dolj
» Cenușăria de la Termocentrala Craiova II, otravă lentă
» Bătaie între doi medici la Spitalul Județean Craiova

Gorj

» Gorj: Poliţia anunţă că Transalpina rămâne în continuare închisă
» Gorj: Tineri anchetaţi pentru trafic de droguri

Olt

» “Caravana Meseriilor”, încercarea angajatorilor de a-i atrage pe viitorii absolvenți de gimnaziu spre liceele tehnice
» Prinşi braconând în apele Oltului

Mehedinţi

» Locuri de muncă vacante şi cursuri de formare profesională în Mehedinţi
» Mehedinţi: Accident mortal în comuna Căzăneşti
» Mehedinţi: Cercetat pentru furtul unei biciclete

Vâlcea

» Vâlcea: Femeie de 33 de ani, surprinsă fără permis la volanul unui tractor

Sport

» Fotbal / Marius Avram arbitrează CFR Cluj – Universitatea Craiova
» Fotbal / Filiași și Craiova II au făcut spectacol pe „Chimia“. Vezi rezultatele și clasamentul Ligii a III-a, seria 4!
» Lupte: Craioveanca Alexandra Anghel a cucerit medalia de bronz la Europenele din Rusia
» Petra Kvitova şi Shuai Zhang, în semifinalele turneului WTA de la Praga

Sanatate

» Federația „Solidaritatea Sanitară” organizează luni o grevă de avertisment

Magazin

» Bill Cosby și Roman Polanski, excluși din Academia americană de Film

Top