Afganistan: Şapte morţi şi 20 de răniţi, într-un atentat în Kabul



Şapte persoane au fost ucise şi 20 rănite într-un dublu atentat comis în capitala afgană Kabul luni dimineaţă, la o oră de vârf, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului, informează agenţiile DPA şi France Presse. Răniţii au fost transportaţi la spitale din Kabul, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii Publice.

Un număr de jurnalişti se numără printre victimele celei de-a doua explozii produse în zona Shashdarak din apropierea Ambasadei SUA şi agenţiei afgane de informaţii (NDS), a informat agenţia locală de ştiri ToloNews.

A doua explozie a avut loc la câteva minute după prima, vizând reporterii adunaţi la locul primei explozii, a confirmat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul Hashmat Stanikzai.

Primul atentat, comis de un atacator sinucigaş pe o motocicletă, a avut loc cu puţin timp înainte de ora 8:00 locală lângă sediul NDS, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Najib Danish.

“Un kamikaze la bordul unei motociclete s-a aruncat în aer unde se ţinea un curs de engleză în zona Shash Darak”, a spus el.


Sediul NDS a fost ţinta unui atentat-sinucigaş în martie când un kamikaze a trecut pe jos de barajul poliţiei şi s-a aruncat în aer la intrarea în birouri.

Talibanii din Afganistan au anunţat săptămâna trecută că încep ofensiva, la fel ca în fiecare primăvară. Pe 22 aprilie, o explozie la un centru de înregistrare a alegătorilor din vestul capitalei afgane s-a soldat cu 60 de morţi.

Oficialităţile din domeniul securităţii au avertizat asupra riscului unor atacuri la Kabul şi în alte regiuni din Afganistan, înaintea alegerilor parlamentare programate în octombrie.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 30 aprilie 2018

Actualitate

» Masa de 1 Mai, mai scumpă cu 10% faţă de anul trecut
» Un tânăr de 17 ani a fost muşcat de o viperă în zona Transfăgărăşanului
» Vremea în următoarele două săptămâni
» 64 de oameni din județul Olt au ajuns la spital după ce au fost înţepaţi de căpuşe
» Prognoza anticipează o creştere a cursului mediu al euro şi o inflaţie mai mare
» Donald Trump şi-ar dori ca întâlnirea sa cu Kim Jong-un să aibă loc în ”Casa Păcii”, situată la graniţa dintre cele două Corei
» Facebook lucrează la un mod de transmitere a mesajelor prin vibrații ale pielii
» Situaţie inedită în sectorul energetic: preţul electricităţii pe bursă va coborî, marţi, sub 1 leu pe MWh
» Mii de oameni protestează în Moscova împotriva deciziei de a bloca accesul la serviciul Telegram
» O navă maritimă de patrulare română, detaşată în Marea Egee, în cadrul operaţiunii “Poseidon 2018”
» Lipsă de forță de muncă: România, printre statele UE cu cea mai mare pondere a persoanelor inactive
» Reuşită de excepţie a satelitului Gaia
» MApN: Militarii răniți în Afganistan sunt în stare stabilă
» Droguri pe litoral: 21 de persoane, dintre care 15 străini, cercetate pentru trafic în minivacanţa de 1 Mai
» Iohannis le urează însănătoşire grabnică militarilor români răniţi în Afganistan
» Craiova: Lista spectacolelor programate astăzi la Festivalul Shakespeare
» Leul se apreciază. Curs BNR: 4,6589 lei/euro, 3,8479 lei/dolar
» Avertizare de ultimă oră de la Poliția Română privind folosirea cardului
» Prognoza meteo pentru următoarele trei luni
» Militari răniți în Afganistan
» Report record la Joker, peste 4,2 milioane de euro
» Ministrul de Interne din Guvernul Britanic a demisionat
» Persoane puse sub supraveghere judiciară, verificate de poliţişti
» Cântărețul de muzică folk Vasile Mardare s-a stins din viață
» Franța ar putea reinstitui serviciul militar obligatoriu, după 20 de ani
» Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare fac controale în minivanţa de 1 Mai
» Grav accident pe A1 între două autotrenuri și un autoturism
» Circulația camioanelor pe A2 , interzisă luni și marți
» Bulgaria: Creșterea timpilor de așteptare la taxa de pod pentru 1 mai
» Afganistan: Şapte morţi şi 20 de răniţi, într-un atentat în Kabul
» Astăzi se sărbătoreşte Ziua Infanteriei Române
» Senatorii şi deputaţii vor avea liber luni şi marţi
» Ceaţă pe Autostrada A2

Publireportaj

» Demarare proiect ,,Achiziţie echipamente cu tehnologie modernă la SC CRILELMAR SRL”
» Ziua Comunei Malu Mare, pe 1 mai

Dolj

» Craiova: Se întrerupe temporar furnizarea gazelor pe mai multe străzi în data de 2 mai
» Craiova: RAADPFL premiază cele mai frumoase grădini din fața blocului
» Consultare publică la Primăria Craiova

Gorj

» Mănăstirea Lainici îşi cinstește ocrotitorul
» Peste 10.000 de gorjeni sunt aşteptaţi pe 1 Mai în Dumbrava Drăgoieni
» Transalpina se deschide de Rusalii

Olt

» Tatăl polițistului împușcat în cap de iubită: „Noi n-am văzut-o în viața noastră, o cunoștea de două săptămâni doar“

Mehedinţi

» Mehedinţi: Un autoturism s-a răsturnat pe DN 6
» Intervenţie în forţă a pompierilor în Parcul Naţional Domogled

Sport

» Fotbal / Real Madrid așteaptă cu zâmbetul pe buze returul cu Bayern
» Marius Copil s-a calificat pe tabloul principal de simplu al turneului ATP de la Munchen
» Se prelungeşte suspansul în lupta pentru argint
» Craiova va înfrunta Sibiul în play-off
» Spadasinele de la CS Universitatea, vicecampioane la echipe

Magazin

» In memoriam Ilie Gheorghe

Top