3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegea privind combaterea ambroziei, promulgată de Iohannis

Legea privind combaterea ambroziei, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi Legea privind combaterea ambroziei, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Deputaţii au dat undă verde, pe 6 februarie, cu 264 de voturi pentru şi o abţinere, proiectului de lege privind combaterea ambroziei – considerată ca fiind planta cea mai alergenă din România.

Conform legii, în scopul distrugerii ambroziei şi prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei.

De asemenea, beneficiarii lucrărilor de construcţii au obligaţia ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii ambroziei. Lucrările de întreţinere a terenurilor în vederea combaterii plantei menţionate în ariile naturale protejate prin lege se face potrivit Planului de management pentru acestea.

Cei care nu îşi îndeplinesc această obligaţie vor primi un avertisment scris şi, dacă nu se conformează, vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 750 şi 5.000 de lei – persoanele fizice şi 5.000 – 20.000 de lei – persoanele juridice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS