Acasă Actualitate 9.000 de sancţiuni contravenţionale, aplicate în 24 de ore

9.000 de sancţiuni contravenţionale, aplicate în 24 de ore

-

Polițiștii au intervenit, ieri, la aproape 2.300 de evenimente, au aplicat peste 9.000 de sancţiuni contravenţionale, au constatat peste 700 de infracțiuni, iar pentru neregulile constatate în trafic au reținut 500 de permise de conducere. Aproape 12.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 282 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 2.293 de evenimente, dintre care 1.832 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 737 de infracţiuni, dintre care 156 în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 23 de persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 56 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 9.262 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.723.819 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 43.442 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 76 de infracțiuni la regimul rutier.
Au fost reținute 519 permise de conducere și au fost retrase 219 certificate de înmatriculare.
Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

Materialele de propagandă ale PSD, interzise de BEJ Dolj

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, obligat să înlăture broşurile şi ziarele de campanie ale PSD, pentru că acestea  “încalcă limitele libertăţii de exprimare”....

Restricţii rutiere pe mai multe străzi din Craiova

Primăria Municipiului Craiova anunţă restricţii de circulaţie în data de 24 noiembrie, cu ocazia desfășurării activității de preluare a buletinelor de vot de...