Fostul deputat Vlad Cosma, citat marţi la Parchetul general

Vlad Cosma (Foto: evz,.ro)
Autori


Fostul deputat Vlad Cosma a fost citat pentru marţi, la ora 11,00, la Parchetul General, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea pe care a depus-o împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de compromiterea intereselor Justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, au informat luni, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit unor oficiali ai Parchetului General, Vlad Cosma a depus plângerea pe 9 februarie şi îi vizează pe procurorii Lucian Onea, Giluela Diaconu, Alfred Savu şi Mircea Negulescu (exclus recent din magistratură).

În urma acestei plângeri, pe 12 februarie a fost înregistrat un dosar pe rolul Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului General.

Postul Antena 3 a difuzat o înregistrare în care fostul deputat PSD Vlad Cosma susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să “inventeze dosare în baza unor probe fabricate” unor importanţi oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă.


În replică, DNA a difuzat un comunicat de presă în care spune că Vlad Cosma a prezentat denaturat situaţia, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.

De asemenea, DNA susţine că persoane din anturajul lui Vlad Cosma s-au prezentat în mod repetat la DNA Ploieşti, cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă tatălui său, Mircea Cosma, trimis în judecată pentru corupţie. În acest sens, DNA a dat publicităţii două înregistrări în care persoane din anturajul familiei Cosma discută cu un poliţist şi un procuror de la DNA Ploieşti.

Persoanele respective, mai spune DNA, au atras atenţia procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje special realizate pentru compromiterea procurorilor şi ofiţerilor de poliţie care au instrumentat dosarele în care au fost trimişi în judecată Vlad Cosma, Mircea Cosma şi Sebastian Ghiţă.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 19 februarie 2018

Actualitate

» Bani pentru firmele care angajează ucenici
» FSLI va picheta Ministerul Muncii
» Sprijinirea tinerilor fără serviciu
» Curtea de Conturi, la Poşta Română: Bonusuri ilegale de 237.000 de lei şi servicii juridice de 579.000 lei, în 2016
» Vlad și Mircea Cosma află sentința pe 5 martie, în procesul în care sunt judecați pentru corupție
» Competiţie pentru studenţii români cu idei inovatoare cu premii totale de 14.000 euro
» Ludovic Orban îşi află sentinţa definitivă pe 5 martie
» Senatul a adoptat Proiectul pentru înzestrarea Armatei cu sisteme de lansatoare multiple de rachetă
» Alte trei persoane au murit din cauza gripei. Numărul total de decese a ajuns la 35
» Fostul deputat Vlad Cosma, citat marţi la Parchetul general
» Tudorel Toader va prezenta raportul privind activitatea DNA joi, la ora 18.00
» Atenţionare de călătorie în Belgia din cauza grevei în rețeaua de transport public din Bruxelles
» Fondurile de la Pilonul 2 de pensii, în creştere cu 27% faţă de 2017
» ANM: Temperaturi în general scăzute şi precipitaţii însemnate cantitativ în următoarele două săptămâni

Publireportaj

» Anunț de începere implementare proiect ”Achiziţie echipamente şi dotări pentru înfiinţare depozit de frig, municipiul Craiova, judeţul Dolj” pentru societatea Drovares S.R.L.
» Banca Mondială apreciază priorităţile de investiţii ale CJ Dolj

Local

» Proxenetă la 16 ani
» Accident cu o victimă la Gura Văii
» Prins de jandarmi în timp ce vindea 150 kg de peşte din portbagaj
» Şase persoane, rănite într-un accident în Vâlcea
» Ce forme de gripă se pot trata la domiciliu

Dolj

» Minor de 15 ani, acuzat că a încercat să mituiască doi polițiști
» Șoferul care și-a tăiat mașina rămâne în arest
» Craiovenii stau trei – patru ore la coadă pentru plata impozitelor
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiovean amendat pentru că „și-a tras“ ilegal parcare privată
» Dezastru la periferia Craiovei după ploaie
» Craiova: A fost lansată a noua ediţie a Salonului Regional de Artă Fotografică pentru Liceeni “Oltenia în imagini”

Gorj

» Mămicile au protestat împotriva condiţiilor din Spitalul de Urgenţă
» Noua Piaţă Centrală de două milioane de lei zace nefolosită
» Târgul de Mărţişoare, debut cu scandal
» Concert de muzică clasică organizat la Târgu Jiu
» Turist danez, rătăcit la Rânca
» Gorj: O firmă este interesată de redeschiderea combinatului de creştere a porcilor de la Bumbeşti-Jiu
» Gorj: Incendiu în localitatea Ursaţi

Olt

» Olt: O femeie s-a aruncat în fața trenului, la Balș

Vâlcea

» Vâlcea: Dosar penal pentru braconaj, uz de armă fără drept şi nerespectarea regiumului armelor şi muniţiilor
» Vâlcea: Proxenetă la 16 ani

Sport

» Voleibalistele craiovene înfruntă Brașovul în play-off
» Adi Popescu pune presiune pe Mangia
» Fotbal / Liga I, etapa a 25-a
» Fotbal / Florin Gardoș va juca în Bănie sub formă de împrumut
» Handbal (f): S-a stabilit data meciului SCM Craiova – Lada Togliatti
» Fotbal / Gheorghiță Geolgău, la borna 57
» Fotbal / „U” Craiova, interesată de un mijlocaș portughez

Sanatate

» Corupția și dezinteresul, „bolile“ sistemului medical

Educatie

» Elevii vor intra în febra simulării examenelor naționale
» Copiii de șase ani vor fi înscriși obligatoriu în clasa pregătitoare

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top UploPorn.com (ul.to) - Download Porn HD RGPorn.com - Free Porn Downloads