7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAroape 2.300 de intervenţii într-o singură zi

Aroape 2.300 de intervenţii într-o singură zi

Polițiștii au intervenit, ieri, la aproape 2.300 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 6.800 de sancţiuni contravenţionale, au constatat peste 750 de infracțiuni, iar pentru neregulile constatate în trafic au reținut 465 de permise de conducere.
Peste 11.800 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 264 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 2.299 de evenimente, dintre care 1.828 au fost sesizate prin 112. În urma activităților, au fost constatate 752 de infracţiuni, dintre care 137 în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 9 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 79 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 6.800 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.200.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 111.000 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 97 de infracțiuni la regimul rutier.
Au fost reținute 465 de permise de conducere și au fost retrase 130 de certificate de înmatriculare.
Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS