Acasă Actualitate Bilete de tren la jumătate de preț de Valentine’s Day şi Dragobete

Bilete de tren la jumătate de preț de Valentine’s Day şi Dragobete

CFR Călători oferă reduceri importante pentru perechile de îndrăgostiți care vor călători cu trenul în zilele de 14 şi 24 februarie 2018, adică de Valentine’s Day şi de Dragobete. Prin oferta „Plimbaţi-vă în doi!! Jumătate tu, jumătate noi!”, reducerea este de 50% din tariful biletului întreg și se acordă la achiziţionarea a două bilete pentru acelaşi tren, pe aceeași rută, în aceeași zi. În plus, CFR va oferi posibilitatea îndrăgostiţilor curajoși să-și surprindă partenerul cu o declarație de dragoste la megafonul din Gara de Nord București.

Potrivit paginii oficiale a CFR, oferta este disponibilă exclusiv la casele de bilete din staţiile CFR, este valabilă la anumite trenuri, nu se cumulează cu alte oferte, iar tariful de rezervare a locului se achită integral pentru fiecare călător.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version