10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateParlamentarii PSD şi ALDE, în şedinţă

Parlamentarii PSD şi ALDE, în şedinţă

Parlamentarii PSD şi ALDE, miniştrii actuali, dar şi cei propuşi pentru a face parte din viitorul Cabinet s-au reunit duminică, în şedinţă, informează Agerpres.
Şedinţa, care are loc la Palatul Parlamentului, este condusă de preşedinţii PSD, Liviu Dragnea, şi ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, alături de premierul desemnat, Viorica Dăncilă.
Între temele aflate pe agendă se află noul program de guvernare şi priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare următoare.
Miniştrii Cabinetului Dăncilă vor fi audiaţi luni de comisiile de specialitate, iar Parlamentul va vota în aceeaşi zi componenţa noului Guvern.
Viorica Dăncilă a avut şi sâmbătă discuţii informale cu miniştrii în funcţie şi cu cei validaţi de conducerea PSD pentru noul Guvern.
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a precizat sâmbătă, pentru AGERPRES, că reuniunea de duminică este una mai largă cu grupurile parlamentare şi cu preşedinţii organizaţiilor judeţene – întâlnire pregătitoare pentru ziua de luni.
„Parlamentarii au fost rugaţi să vină mai devreme, să avem prezenţa sută la sută – să nu existe nicio pierdere la votul important care urmează luni. Toate aceste întâlniri sunt parte a graficului privind încheierea tuturor procedurilor pentru votul întregului Cabinet şi pentru a intra in linie dreaptă cu noua formulă guvernamentală, pentru că interesul este să nu pierdem nicio zi, iar prim-ministrul şi miniştrii să se apuce de treabă imediat conform graficului asumat în programul de guvernare fiecare individual, urmând ca doamna prim-ministru Viorica Dăncilă să facă în mod constant evaluări ale miniştrilor pe graficul pe care l-am decis împreună privind programul de guvernare”, a precizat secretarul general adjunct al PSD.

 

AGERPRES

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS