Fonduri europene de 38.000 Euro pentru români care își deschid mici afaceri în schema România Start Up Plus

Autori


Fonduri europene nerambursabile de maximum 38.000 de euro fiecare vor fi disponibile pentru persoane care își vor deschide mici afaceri, printr-un proiect realizat în regiunea de dezvoltare Centru, în cadrul schemei de finanțare România Start Up Plus, au anunțat joi organizațiile care derulează proiectul, informează HotNews.ro.

Cu banii europeni din proiectul StartUp Hub Centru se vor putea finanța mici afaceri în mediul urban, în această regiune de dezvoltare, care cuprinde județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a semnat contractul de finantare proiect, finanțat în cadrul Programului Operational Capital Uman 2014 – 2020, linia de finanțare România Start Up Plus.

Bugetul total al acestui proiect, care va fi implementat de ADR Centru in parteneriat cu SC DAD Expertise SRL, este de 8.886.946,18 lei.

Potrivit organizatorillor, în cadrul acestui proiect vor fi realizate următoarele:

Minimum 300 de persoane din Regiunea Centru vor primi pregătire antreprenorială,


Vor fi selectate minimum 36 de planuri de afaceri realizate de cursanți,

Cursanții seșectați astfel vor fi susținuți pentru înființarea firmelor și vor fi instruiți practic pentru dezvoltarea afacerilor printr-un internship în companii mature din domeniile pe care antreprenorii le vizează,

Cele 36 de planuri de afaceri selectate vor fi finanțate cu granturi maxime de 178.340 lei per proiect (cca 38.000 euro).

Toate aceste operațiuni vor avea loc pe durata totală a proiectului de 36 de luni.

Potrivit organizatorilor, noile afaceri rezultate prin proiectul ”StartUp Hub Centru” trebuie să angajeze forță de muncă locala, inclusiv prin polarizare din zona periurbana sau chiar rurală din vecinătatea orașelor, in etapa de infiintare si crestere a afacerilor si, mai ales, in etapa ulterioară de consolidare.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 18 ianuarie 2018

Actualitate

» Cod Portocaliu de viscol în 12 judeţe, printre care Gorj şi Vâlcea, valabil până la ora 23.00
» Ministerul Educației organizează o consultare online pe tema structurii anului şcolar 2018-2019
» Fonduri europene de 38.000 Euro pentru români care își deschid mici afaceri în schema România Start Up Plus
» Donald Trump neagă că şi-a schimbat viziunea privind zidul de la graniţa cu Mexicul
» Bucureştiul avea 936.000 de salariaţi în octombrie 2017
» Iohannis sesizează la Curtea Constituţională legea prin care parlamentarii pot avea calitatea de comerciant persoană fizică
» Iohannis rectifică decretul de desemnare a premierului Dăncilă. Preşedinţie: Se adaugă numele Vasilica/ Actul, scris greşit în prima variantă
» Loteria bonurilor fiscale continuă cu o nouă extragere în data de 21 ianuarie
» Gigi Dragomir, numit preşedinte al Agenţiei pentru Resurse Minerale de premierul interimar Fifor

Local

» Comuna Şovarna, o frumuseţe care se stinge
» Minore dispărute de acasă, depistate de poliţiştii vâlceni
» Cercetări în Vâlcea şi Olt într-un dosar de evaziune fiscală
» Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală
» Continuă loteria bonurilor fiscale
» Declarația 600 se depune până pe 31 ianuarie
» Se interzic pungile de plastic
» Slatina, în sărbătoare

Dolj

» Două măsuri de finanţare din PNDR 2020, active pentru fermieri
» Crima de la Jiu, pe masa judecătorilor
» CEO cârpește iarna ce putea repara vara
» Una dintre semifinalele Eurovision România, organizată în Bănie
» OCPI Dolj, la loc comanda în scandalul artificiilor cu terenuri
» Întreruperi energie electrică de luni
» Craiova: S-au finalizat lucrările la conducta ce deservește PT Calea București, iar locuitorii din zonă vor primi căldură în această seară
» Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamt, reţinut de procurorii DNA pentru că ar fi primit 100.000 de euro ca să facă trafic de influenţă
» Craiova: Incendiu la o casă de pe strada Trandafirului

Gorj

» Viscolul şi ninsorile au făcut prăpăd în judeţul Gorj
» Ministrul educației vine la Târgu Jiu pentru a soluţiona scandalul sporului de calculator
» ISU Gorj are autospeciale vechi de peste 30 de ani
» Modernizarea Căii Eroilor costă 25 de milioane de euro
» Gorj: În 2017, au avut loc cele mai multe incendii din ultimii 7 ani (bilanţ)
» Circulația rutieră deschisă pe DN 67C, între Novaci și Rânca
» Gorj: Drumarii ajută turiștii să urce şi să coboare din Rânca

Olt

» Olt: “Salonul de iarnă al artiștilor olteni“ aduce vara pe simeze
» Olt: Programul “Galei Laureaților”, organizate la 650 de ani de la atestarea municipiului Slatina

Vâlcea

» Situaţia drumurilor şi şcolilor în Vâlcea la ora 14.00
» Vâlcea: Minore dispărute de acasă, depistate de poliţişti

Sport

» Pascu: E un nou început pentru această echipă
» Alb-albaștrii își măsoară forțele cu Lechia Gdansk
» Handbal (f): Victorie categorică pentru SCM Craiova la Braşov
» Fotbal / România a urcat pe locul 40 în clasamentul FIFA
» Fotbal / Jovan Markovic a revenit sub comanda lui Mangia

Sanatate

» Pană de curent? Spitalele trebuie să fie dotate cu generator!
» Anca Constantinescu, comoară pentru mii de pacienţi

Educatie

» ISJ Dolj: „Deficitul bugetar al școlilor trebuie redus!“
» Craiova, gazdă a trei olimpiade școlare naționale

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Zona zoster apare dacă ai imunitate scăzută
» Reţeta de weekend – Chec cu afine și iaurt
» Bancul zilei

Top