Acasă Actualitate Viorica Dăncilă, apropiata lui Dragnea, propunerea oficială a PSD pentru postul de...

Viorica Dăncilă, apropiata lui Dragnea, propunerea oficială a PSD pentru postul de premier

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit, marți, la sediul PSD, din nou, pentru a nominaliza un alt premier, după ce Mihai Tudose a demisionat ca urmare a retragerii sprijinului partidului. Potrivit surselor Realitatea.net, Viorica Dăncilă, europarlamentar de Teleorman și apropiată a lui Liviu Dragnea, este propunerea PSD pentru preluarea șefiei guvernului. Dăncilă a fost votată în CExN.
Viorica Dăncilă, europarlamentar PSD, a fost propusă oficial prin vot în ședința CexN, pentru a prelua funcția de premier.

Viorica Dăncilă a devenit membru al Partidului Social Democrat în anul 1996, în organizația din Teleorman a PSD. De-a lungul anilor a deținut poziții alese atât în cadrul PSD, cât și în cadrul administrației locale. Viorica Dăncilă a fost consilier local și consilier județean, până în anul 2009, când a fost aleasă ca europarlamentar, pentru un prim mandat.

De asemenea, Viorica Dăncilă a deținut în partid funcțiile de președinte de organizație locală, vicepreședinte al Organizației PSD Teleorman, președinte al OFSD Teleorman fiind, în prezent, președinte la nivel național al Organizației Femeilor Social Democrate.

Înainte de a intra în politica mare, Dăncilă a fost profesoară la Liceul din Videle și inginer la OMV Petrom.

Numele lui Dăncilă a mai fost vehiculat și în decembrie 2016, pentru funcție de premier, cand a fost propus Sorin Grindeanu.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version