Acasă Actualitate Procurorii au cerut o pedeapsă mai mare pentru Darius Vâlcov

Procurorii au cerut o pedeapsă mai mare pentru Darius Vâlcov

Săptămâna trecută, Darius Vâlcov, fostul primar al Slatinei și fost ministru al finanțelor, a fost trimis în judecată în al treilea dosar penal

Un procuror de la DNA a cerut marţi judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea lui Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, la o pedeapsă maximă într-un dosar de trafic de influenţă şi spălare de bani. Alături de Vâlcov sunt judecaţi Lucian Petruţ Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu.

Vâlcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version