17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSorin Blejnar, cercetat sub control judiciar într-un nou dosar de corupţie

Sorin Blejnar, cercetat sub control judiciar într-un nou dosar de corupţie

Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, este cercetat sub control judiciar într-un nou dosar de corupţie, deschis de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, potrivit unor surse judiciare, citate de economica.net.
Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este cercetat într-un nou dosar de corupţie, acesta aflându-se sub control judiciar. Măsura controlului judiciar a fost dispusă de către procurorii DNA în data de 19 decembrie 2017. Ulterior, el a contestat măsura preventivă.
„Respinge, ca neîntemeiată, plângerea împotriva Ordonanţei de luare a măsurii preventive a controlului judiciar din data de 19.XII.2017 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, din Dosarul nr.106/P/2016, formulată de petentul-inculpat Blejnar Sorin. (…) Definitivă”, se arată în decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în data de 27 decembrie.
Măsura controlului judiciar a fost impusă, în acelaşi caz, şi soţiei lui Blejnar, Andreea Blejnar. Aceasta a contestat decizia procurorilor, iar instanţa va stabili dacă va menţine măsura preventivă în cazul ei.
Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală este judecat, în prezent, pentru trafic de influenţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS