Schimbări importante pentru cei care au maşină, în vigoare de la 1 ianuarie

Autori


De la 1 ianuarie, românii cu maşini noi vor avea o supriză plăcută referitor la inspecţia tehnică periodică. În schimb, cei cu vehicule vechi vor trece mai des pe la ITP.

Potrivit stirileprotv.ro, un act normativ care a apărut recent în Monitorul Oficial prevede noi reguli pentru Inspecţia Tehnică Periodică (ITP). Mai precis, maşinile vor putea trece ITP-ul cu defecte minore, dar dacă se constată defecte mai grave, acestea trebuie reparate în maximum 30 de zile.

„În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe majore, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială. În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe periculoase, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială“, se precizează în Legea nr. 260/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică, care se va aplica de la 20 mai 2018.


Mai concret, deficiențele minore sunt definite drept „deficiențele care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore“. Legea care este acum în vigoare nu are prevederi de acest fel.

De asemenea, în cazul mașinilor cu o vechime de 12 ani sau mai mult, ITP-ul va fi necesar anual, nu o dată la doi ani, ca în momentul de faţă. Pe de altă parte, mașinile noi vor avea de trecut primul ITP abia după trei ani de la înmatriculare. Aceste reguli nu se aplică de la 20 mai, ci chiar de la 1 ianuarie.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 29 decembrie 2017

Actualitate

» Ambasada Germaniei susţine că nu a primit din partea MAE nicio traducere a legilor adoptate de Parlament
» Vremea va fi caldă în noaptea dintre ani
» Ionuţ Negoiţă, trimis în judecată pentru complicitate la bancrută frauduloasă, într-un dosar legat de insolvenţa clubului FC Dinamo
» Presa spaniolă: O româncă a murit la un spital din Spania după ce nu ar fi primit asistentă medicală timp de 12 ore
» Încă un copil a murit din cauza rujeolei. Numărul deceselor a ajuns la 37
» Un nou minim istoric pentru leu în raport cu Euro
» Sondaj IRES: Trei sferturi dintre români cred că lucrurile merg în direcţia greşită
» PNL a sesizat la CCR legea privind organizarea referendumului
» Craiova: Urmărit internațional depistat de polițiști
» Restricţii de circulaţie în perioada 31 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018
» Peste 3.000 de intervenţii ale poliţiştilor, în ultimele 24 de ore
» Numărul utilizatorilor români de internet a crescut cu 4% în 2017
» SUA: Incendiu puternic într-un bloc din Bronx. 12 persoane au murit
» ANPC: Aproape jumătate dintre cei care comercializează ulei de măsline nu respectă legea
» Doi români, acuzaţi că au accesat camerele de supraveghere din capitala Washington
» Şase drumuri naţionale sunt închise circulaţiei

Publireportaj

» CJ Dolj va investi peste 500.000 de euro în Cula din Brabova

Local

» Primăria Craiova organizează concurs pentru postul inspector, clasa I, grad profesional principal – Serviciul Investiţii şi Achiziţii, Direcţia Investiţii, Achiziţii şi Licitaţii
» O nouă promoţie de poliţişti la IPJ Mehedinţi
» Țigări de contrabandă în valoare de 12.700 de lei, confiscate
» Muzeul Regiunii Porţile de Fier îşi deschide filială la Orşova

Dolj

» Craiova: 104 poliţişti locali vor fi pe străzile oraşului în noaptea de Revelion
» Dolj: 4000 de articole pirotehnice şi arme deţinute ilegal, depistate de poliţişti în urma unor percheziţii
» Omul de afaceri Nelu Iordache şi câţiva sefi din CNADNR Craiova, achitaţi în dosarul Transalpina
» Dolj: Peste 300 de poliţişti, la datorie în minivacanţa de Revelion
» Craiova: Prinşi băuţi la volan
» Craiova: Neacordarea de prioritate sub lupa poliţiştilor
» Restricţii de circulaţie în centrul Craiovei
» Plimbați cu gunoiul de la o platformă la alta
» 32 de cupluri de craioveni au sărbătorit nunta de aur
» Gorjean mort după un accident în hipermarketul Selgros din Craiova

Gorj

» Gorj: Strat nou de zăpadă la Rânca
» Gorj: Un şofer a intrat cu maşina în doi cai
» Numărul turiştilor sosiţi în judeţul Gorj a crescut cu 31%
» Peste 10.000 de turişti sunt aşteptaţi la Rânca, de Anul Nou
» 15 căsătorii la Poarta Sărutului şi artificii de Anul Nou

Olt

» Candidatul la şefia Poliţiei Slatina nu a luat notă de trecere

Mehedinţi

» Mehedinţi: Un tânăr de 26 de ani, reţinut pentru tâlhărie
» Mehedinţi: Măsuri sporite pentru un Revelion în siguranţă

Vâlcea

» Vâlcea: Articole pirotehnice confiscate la Băbeni
» Vâlcea: Percheziţie domiciliară la o persoană bănuită de nerespectarea regimului materialelor explozive

Sport

» Fotbal / Florin Spînu și Silviu Lung s-au pus de acord în privința achizițiilor. CSO Filiași va susține cinci amicale
» Fotbal / Serie A – etapa a 19-a, ultima din 2017
» Fotbal / Antonini Culina, dorit de Mangia la Craiova
» Handbal (f): Două victorii pentru SCM Craiova în prima zi a turneului de la Zalău

Bani & Afaceri

» Importurile au crescut galopant în Dolj, în 2017
» 2017 – un an dominat de scumpiri la combustibili, alimente şi credite

Sanatate

» Vești bune! Vaccinul pentru copiii de 14 ani a ajuns în Dolj

Educatie

» Fosta directoare a Şcolii nr. 21 din Craiova, victorie în instanţă
» Școlile și grădinițele se pot moderniza pe bani europeni

Top