11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Membrii Asociaţiei Veteranmont, sărbătoriţi la Muzeul Olteniei

Craiova: Membrii Asociaţiei Veteranmont, sărbătoriţi la Muzeul Olteniei

În perioada 15 – 17 decembrie 2017, în organizarea Asociaţiei Veteranmont România şi sub patronajul Muzeului Olteniei – Secţia Ştiintele Naturii, şi a Casei de Cultură „Traian Demetrescu”din Craiova, se derulează o serie de manifestări dedicate sărbătoririi acelor membri din asociaţie care au vârsta de minimum 70 de ani. În 2017, manifestarea a ajuns la ediţia a X-a. Din numărul de 125 de membri permanenţi activi, 72 sunt în categoria “70 +”, iar 10 dintre aceştia nu au mai fost sărbatoriţi până în prezent. Astăzi, la ora 10.00 va avea loc la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei deschiderea oficială a acţiunii “70 +”. Mai întâi se va viziona expoziţia amenajată pentru acest eveniment cu imagini foto deosebite, diplome de excelenţă sau de participare, precum şi materiale documentare. În sala de conferinţe a Muzeului se va derula un scurt program de videoproiecţie în care vor fi prezentaţi în ordinea descrescătoare a vârstei toţi cei 72 de membri din categoria “70 +“. La eveniment va fi prezent şi eroul naţional Avram Iancu din Petroşani, care în această vară a reuşit performanţa unică în lume de a parcurge înot fluviul Dunărea de la izvoare la vărsare. Avram Iancu are calitatea de „membru de onoare“ în cadrul Veteranmont România. Duminică, oaspeţii din afara Craiovei împreună cu gazdele lor pot vizita şi alte obiective de interes din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS