17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStatutul magistraților și legea privind ANI, la vot final, după ședința solemnă pentru rege

Statutul magistraților și legea privind ANI, la vot final, după ședința solemnă pentru rege

Prima dintre legile Justiției intră la vot final, în prima cameră sesizată, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Aceasta este Legea 303 privind statutul magistraților, cea care a generat circul din plen de săptămâna trecută, care va intra la vot final după ședința solemnă dedicată regelui, informează realitatea.net. Inițial, a avut loc Biroul Permanent al Camerei Deputaților, dar nu s-a luat nicio decizie asupra programului. Apoi, a avut loc Comitetul liderilor Grupurilor Parlamentare care a decis ca ședința să înceapă la 17.15.
Despre posibilitatea ca ședința de vot final să aibă loc astăzi se știa încă de dimineață.După ședința comisiei speciale pentru Legile Justiției, Florin Iordache a anunțat că se va decide în ședința Biroului Permanent când va avea loc ședința de plen penntru votul final pentru Legea 303. Mai mult, Iordache a replicat jurnaliștilor: ”Doamnă, noi nu ne organizăm ședințele de Birou Permanent în funcție de protestatari”.
Florin Iordache a mai precizat că această ședință de vot final ”nu se ține în funcție de proteste” și că Legea 303 are rolul de a întări justiția, nu de a o subordona.
Devansarea sesiunii de vot final, programată iniţial pentru marţi, are legătură cu adoptarea rapidă a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor şi a Legii care modifică Legea ANI. Legea 303/2004 privind Statutul magistraţilor a fost votată doar pe articole săptămâna trecută, în aproximativ 11 ore de dezbateri în plen, aceasta fiind criticată vehement de Opoziţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS