11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRegistrul Auto Român a închis peste 200 de service-uri care nu aveau autorizaţie de funcţionare şi a aplicat amenzi de aproape 600.000 lei

Registrul Auto Român a închis peste 200 de service-uri care nu aveau autorizaţie de funcţionare şi a aplicat amenzi de aproape 600.000 lei

Departamentul Supraveghere Piaţă al Registrului Auto Român (RAR) a închis peste 200 de service-uri care nu aveau autorizaţie de funcţionare, măsura fiind luată după un control făcut de inspectorii Registrului la 655 de societăţi din toată ţara, informează HotNews.ro, citând News.ro.
La acţiunea de control desfăşurată de RAR au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 596.000 lei, arată un comunicat al registrului, scrie News.ro.
”Sancţiunile au fost aplicate pentru efectuarea de activităţi de reparaţii la sistemul de rulare fără a deţine Autorizaţie Tehnică, neconformitatea de a nu efectua inspecţiile finale care să garanteze că autovehiculul corespunde condiţiilor şi reglementărilor legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie, neconformitatea de a nu-şi păstra şi respecta condiţiile iniţiale de autorizare si lipsa certificatelor de garanţie emise pentru lucrările efectuate”, arată RAR.
De asemenea RAR a suspendat activitatea la alte 49 de service-uri care nu şi-au menţinut condiţiile iniţiale de autorizare.
”Acestea îşi vor putea relua activitatea după maximum 30 de zile, doar dacă rezolvă problemele pentru care au fost amendate”, informează RAR.

Oficialii RAR atrag atenţia posesorilor de autovehicule să fie foarte atenţi atunci când aleg service-ul în care îşi duc maşina la reparat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS