Acasă Actualitate Vâlcea: Hoţii de globuleţe prinşi cu ajutorul camerelor de supraveghere (VIDEO)

Vâlcea: Hoţii de globuleţe prinşi cu ajutorul camerelor de supraveghere (VIDEO)

 

 

Eforturile municipalităţii Râmnicului de împodobire a oraşului pentru sărbătorile de iarnă nu au fost apreciate de toţi în acelaşi fel, iar globuleţele montate în ornamente specifice pe balustradele Podului Vinerii Mari au exercitat, în ultimele zile, o atracţie specială asupra multora, care nu s-au sfiit să îşi completeze recuzita decoraţiunilor de Crăciun; fără să ştie, însă, că fac acest lucru în bătaia camerelor de supraveghere din oraş. Astfel au fost surprinşi asupra faptelor F. Vasile-Andrei, de 25 de ani, din Mihăeşti, N. Andrei-Boris şi U. Dumitru-Valentin – persoane cu handicap, C. Andreea-Elena, de 28 de ani, din Râmnicu Vâlcea, I. Dorina, de 74 de ani, din Râmnicu Vâlcea, (aflată în drum spre slujba de dimineaţă de la biserică), M. Alexandru, de 47 de ani, din Lăpuşata şi M. Tudoriţa, de 54 de ani, din Mihăeşti (aceasta din urmă însoţită de două nepoate minore). Toţi au fost sancţionaţi cu amendă de 400 de lei (în cazul celor două persoane cu handicap fiind amendaţi, cu câte 200 de lei, însoţitorii acestora) şi s-a dispus confiscarea globuţelor furate, în vederea reamplasării lor.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version