Acasă Actualitate Incendiu produs într-un imobil în care se aflau români, în Germania: 33...

Incendiu produs într-un imobil în care se aflau români, în Germania: 33 de persoane au ajuns la spital

Un imobil din localitatea germană Bergkamen, în care se aflau şi români, a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de joi spre vineri, 33 de persoane ajungând în spital, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile locale, în imobilul afectat de incendiu locuiau 45 de persoane, printre care şi cetățeni români. 33 dintre persoanele afectate au fost spitalizate, ca urmare a intoxicației cu fum, 7 dintre acestea fiind în stare gravă, fără a le fi pusă viaţa în pericol. O parte dintre persoanele spitalizate au fost externate. Conform datelor comunicate de către autorităţile locale, ancheta privind cauzele producerii incendiului este în desfășurare.
Sursa: mae.ro

Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.
Exit mobile version