12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBuget 2018: Ministerul Culturii va avea 1,1 miliarde de lei, în plus cu 50,4% faţă de 2017

Buget 2018: Ministerul Culturii va avea 1,1 miliarde de lei, în plus cu 50,4% faţă de 2017

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va avea, în 2018, un buget („credite bugetare”) de 1,1 miliarde de lei, cu 50,4% mai mult decât alocarea din 2017, arată datele proiectului Legii bugetului de stat pe anul viitor postat pe site-ul Ministerului Finanţelor, potrivit Mediafax.

Ca ordonator principal, Ministerul Culturii va mai putea atrage sume suplimentare („credite de angajament”) la acest buget, în valoare totală de până la 1,24 miliarde de lei.

Potrivit proiectului, în bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, la capitolul 67.01 „Cultură recreere şi religie” este cuprinsă şi suma de 150 de milioane de lei necesară finanţării manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor prilejuite de aniversarea Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial. Sursele acestor fonduri sunt prevăzute astfel: la titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, suma de 86,2 milioane de lei şi la titlul 59 „Alte cheltuieli” suma de 63,78 milioane de lei.

De asemenea, viitorul act normativ autorizează Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale ca din sumele aprobate la capitolul 67.01 „Cultură, recreere şi religie” titlul 55 „Alte transferuri” să asigure finanţarea cheltuielilor aferente organizării Concursului Internaţional ”George Enescu”, din anul 2018, precum şi a cheltuielilor necesare pregătirii Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia a XXIV, din anul 2019, prin intermediul ARTEXIM – instituţie publică subordonată.

Tot în bugetul Ministerului Culturii, la titlul 51.01 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, este cuprinsă şi suma de 13,1 milioane de lei „cuvenită potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare”.

Per ansamblu, 22 de ministere vor primi bani în plus în 2018, în timp ce la alte cinci fondurile vor scădea, se arată în sinteza proiectului de buget.

Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS