Acasă Actualitate Monica Iacob Ridzi află astăzi dacă va fi pusă în libertate

Monica Iacob Ridzi află astăzi dacă va fi pusă în libertate

(Foto: stirilazi.ro)

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi, care a executat doi ani şi opt luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, află miercuri dacă va fi pusă în libertate. Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi a convins magistrații că poate fi eliberată condiționat, după aproape trei ani de închisoare, din cei cinci ani de detenție primiți pentru abuz în serviciu, în dosarul „2 Mai”. Tribunalul Cluj va pronunța, în 22 noiembrie, soluția definitivă față de cererea de liberare.
Judecătoria Gherla a decis în 27 octombrie liberarea condiţionată a Monicăi Iacob Ridzi, însă decizia a fost atacată de procurori.
Tribunalul Cluj urmează să se pronunţe asupra contestaţiei la decizia Judecătoriei Gherla privind liberarea condiţionată a fostului ministru.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version