Cum va fi vremea în decembrie, ianuarie şi februarie

Sursa foto: ziuaveche.ro
Autori


Meteorologii estimează pentru lunile decembrie, ianuarie și februarie o vreme ce se va încadra, în general, în limitele normale ale perioadei de iarnă, local mai coborâte în centrul, nordul și nord-estul țării, în timp ce precipitațiile vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, relevă prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul decembrie – februarie 2017, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), anunta Mediafax.

În luna decembrie, temperatura medie lunară va avea valori apropiate de normalul climatologic, local mai coborâte în regiunile centrale și nord-estice, dar și mai ridicate în sud-est.

Măsurătorile de specialitate relevă o medie multianuală lunară pentru prima lună de iarnă de—0,8 grade Celsius, fiind luați în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură între – 5 și 0 grade Celsius în Transilvania și Moldova, între zero și două grade Celsius, în Banat și Crișana, între -2 și 1 grad Celsius, în Oltenia și Muntenia, iar în Dobrogea, între zero și trei grade Celsius.

De asemenea, precipitațiile totale în luna decembrie vor fi, local, excedentare în regiunile centrale, estice și sud-estice și apropiate de mediile climatologice în restul teritoriului. Media multianuală a precipitațiilor pentru luna decembrie este stabilită la 44,8 litri/metru pătrat. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Maramureș (până la 92 l/mp) și Banat și Crișana (până la 70 l/mp), iar cele mai scăzute în Dobrogea și Moldova (până la 40 l/mp).

Pentru luna ianuarie, meteorologii estimează temperaturi medii ale aerului ce vor fi apropiate de normal, exceptând centrul, nordul și nord-estul țării, unde vor fi, local, sub media climatologică. În condițiile în care media multianuală a lunii este de – 2,1 grade Celsius, cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei și Transilvaniei (între – 7 și -1 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Muntenia (între -2 și 0 grade Celsius) și Dobrogea (-1 și 2 grade Celsius).

Cantitățile totale de precipitații vor fi în luna ianuarie, în general, excedentare în cea mai mare parte a teritoriului, norma climatologică fiind de 33,6 l/mp. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Maramureș (până la 74 l/mp), Oltenia (până la 57 l/mp) și Banat-Crișana (până la 54 l/mp). La polul opus se află Dobrogea și Moldova, cu cantități de precipitații cuprinse între 14 și 31 l/mp.


Potrivit ANM, în ultima lună de iarnă calendaristică, februarie, temperaturile medii vor avea valori apropiate de normalul climatologic în cea mai mare parte a țării, media lunară fiind stabilită la -1 grad Celsius. Pe regiuni, temperaturile medii vor fi cuprinse între -5 și zero grade Celsius, în Moldova și Transilvania, între -2 și 2 grade Celsius în Oltenia, și între zero și două grade Celsius, în Banat și Dobrogea.

În februarie, cantitățile totale de precipitații vor fi apropiate de normalul climatologic în regiunile sudice și estice, dar în restul țării vor fi în general excedentare.

Măsurătorile de specialitate au stabilit o normă medie lunară a precipitațiilor, pentru februarie, de 31,6 l/mp, conform ANM. În zona Maramureșului, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 57 l/mp, în Oltenia la 55 l/mp, în Banat și Crișana (până la 50 l/mp), iar în Dobrogea și Moldova, 26, respectiv 28 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 19 noiembrie 2017

Actualitate

» Protest al medicilor rezidenţi, în faţa Ministerului Sănătăţii
» Medicii ar putea fi obligaţi să facă 48 de ore de gardă pe săptămână. Sindicalişti: Este o propunere aberantă
» Proteste fata de modificarea legilor justitiei, in Bucuresti, Oradea si Cluj: “Un pas mic pentru Dragnea, un salt urias pentru Romania!”
» Vremea va fi închisă în săptămâna următoare. Minimele termice vor atinge minus 4 grade
» Poliţişti răniţi după ce un şofer a intrat în maşina lor, încercând să scape de control
» Deficitul României în comerțul cu produse agroalimentare s-a majorat de peste două ori în primele opt luni ale anului
» Casa Regală: Starea de sănătate a Regelui Mihai I este în continuare îngrijorătoare
» BNR: Băncile au relaxat standardele de creditare la ipotecare, dar le-au înăsprit pe cele pentru consum, în trimestrul trei
» Cum va fi vremea în decembrie, ianuarie şi februarie

Publireportaj

» Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, obiectiv cultural de referință
» Nu mai am nicio durere de când folosesc GENACOL

Local

» Crimă la Bistrița Nouă: un bărbat de 77 ani și-a omorât un consătean
» Bărbat decedat într-un accident rutier, la Valea Mare

Dolj

» A dus la poliție o geantă în care erau peste 2.000 lei
» Românii au protestat din nou împotriva PSD
» Summit Start-up Nation, organizat la Craiova
» Parcarea de la Polivalentă, exclusiv pentru sală și stadion
» Strada Rovine, asfaltată în bătaie de joc
» Preotul din satul Grindeni a fost găsit spânzurat
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Cea mai mică găină de rasă din lume, expusă în week-end la Craiova 
» PNL Dolj: „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”
» Craiova: Lansare de carte, luni, la Biblioteca Județeană
» Spectacolul Furtuna – în noiembrie la București, în decembrie la Craiova
» Dolj: Accident mortal produs în localitatea Hunia
» Craiovean de 52 de ani, prins la volan cu o alcoolemie de 1,33 mg/l
» Poliţiştii de la Transporturi au verificat magazinele din Gara Craiova şi au dat amenzi de 23.000 lei
» Craiova: Bărbat de 55 de ani, din Teasc, accidentat grav pe trecerea de pietoni

Gorj

» Lucrările la noua Sală a Sporturilor, gata în procent de 95%
» Criză gravă de sânge la Târgu Jiu
» 15 primării vor beneficia gratuit de hărţi de risc la alunecări de teren
» Doar cinci fermieri au primit subvenţia de 3.000 de euro pentru tomate
» Troleibuzele şi autobuzele au de patru ori norma de kilometri depăşită
» Gorj: Linia electrică ce deserveşte calea ferată din Defileul Jiului va fi modernizată
» Gorj: Copiii cu nevoi speciale au sărbătorit World Children Day

Olt

» Olt: Opt permise de conducere reținute de către polițiștii rutieri într-o singură zi
» UPDATE / Olt: Accident rutier grav la Valea Mare. Şoferul vinovat a decedat
» Olt: Polițiștii din Corabia, prezenți printre elevi în vederea prevenirii victimizării minorilor

Vâlcea

» Amenzi de 3.400 lei date de poliţiştii vâlceni
» Vâlcea: Craiovean prins la Mateești în timp ce transporta, fără documente, 0,700 mc de material lemnos
» Vâlcea: Amenzi de 14.100 lei date de poliţişti operatorilor economici din Băile Olăneşti

Sport

» Handbalistele de la SCM Craiova s-au calificat în grupele Cupei EHF
» HCM Vâlcea încheie anul pe 2, Craiova – pe 3
» Victoriile de acasă, guri de oxigen pentru voleibaliști
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (17-20 noiembrie)
» Handbal (f): SCM Craiova a pierdut la Debrecen, dar s-a calificat în grupele Cupei EHF

Bani & Afaceri

» Unele PFA-uri, supraimpozitate din 2018

Sanatate

» Laboratorul Spitalului Militar Craiova, printre cele mai dotate din țară

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top