16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateModificările Codului Fiscal pe masa Executivului. Lumea se mobilizează pentru proteste

Modificările Codului Fiscal pe masa Executivului. Lumea se mobilizează pentru proteste

Guvernul ar urma să adopte în şedinţa de astăzi, de la ora 15.00, de la Palatul Victoria, după două amânări, controversatele modificări la Codul Fiscal. Transferul contribuţiilor pentru pensii şi sănătate în sarcina salariatului se va face prin ordonanţă de urgenţă, a confirmat marți premierul Mihai Tudose.
Pe reţelele de socializare, însă, lumea se mobilizează, pentru astăzi de la ora 11.00, din nou pentru proteste în fața Guvernului. Companiile private au fost rugate să le dea liber angajaţilor prin rotaţie pentru a putea participa la protestul intitulat „Opriţi modificarea Codului fiscal!„.

„8 noiembrie este Miercurea Neagră pentru economia României. Pentru a cârpi un buget pe care nu a fost în stare să îl gestioneze, Guvernul PSD-ALDE este capabil să distrugă economia liberă a României. Modificările Codului Fiscal, pe care Cabinetul Tudose intenţionează să le adopte printr-un nou derapaj democratic (Ordonanţă de Urgenţă), vor aduce haosul în planurile de afaceri şi în salarizare. În acest fel, inconştienţa guvernanţilor distruge orice şansă pentru o economie predictibilă şi stabilă în România„, scrie pe pagina evenimentului.

PNL va sesiza Avocatul Poporului – în cazul în care ordonanța care modifică substanțial Codul Fiscal va fi adoptată. Potrivit legii, ordonanțele de urgență pot fi atacate la Curtea Constituțională doar de Avocatul Poporului.
Guvernul ar putea decide, așadar, cA de la 1 ianuarie, contribuţiile sociale să treacă de la angajator la angajat şi impozitul pe venit să scadă de la 16% la 10%. Tot de la 1 ianurie 2018, salariul minim pe economie va creşte de la 1.450 de lei brut la 1.900 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS