17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Doi bărbaţi, anchetaţi pentru braconaj, după ce au împuşcat un mistreţ

Gorj: Doi bărbaţi, anchetaţi pentru braconaj, după ce au împuşcat un mistreţ

Doi bărbaţi, de 46, respectiv 56 de ani, din Târgu Jiu, sunt anchetaţi pentru comiterea infracţiunii de braconaj, după ce ieri au împuşcat un porc mistreţ, pe raza comunei Stăneşti. Astfel, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu, împreună cu reprezentanţi ai Asociației de Vânătoare Cerbul Carpatin, în timp ce efectuau activități specifice de prevenire și combatere a braconajului, pe fondul de vânătoare, de pe raza comunei Stănești, au identificat doi bărbați, de 46 respectiv 56 de ani, ambii din Târgu Jiu, posesori legali de arme de vânătoare, care, fără a deține autorizație de vânătoare, ar fi efectuat acte de braconaj. „Echipa operativă constituită la nivelul secţiei de poliție s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care au fost ridicate cele două arme de vânătoare și trei cartușe. Animalul sălbatic împușcat a fost predat reprezentanților Asociației de Vânătoare Cerbul Carpatin. În cauză a fost  întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS