Decretele semnate de președintele Klaus Iohannis privind numirea lui Paul Stănescu în funcțiile de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a lui Felix Stroe – ministru al Transporturilor și a lui Marius Nica – ministru delegat pentru Fonduri Europene au fost publicate marți în Monitorul Oficial, scrie Agerpres.
De asemenea, au fost publicate decretele prin care șeful statului a luat act de demisiile lui Sevil Shhaideh din funcțiile de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a lui Răzvan Cuc din cea de ministru al Transporturilor și a Rovanei Plumb din cea de ministru delegat pentru Fonduri Europene și a constatat încetarea funcțiilor acestora de membri ai Guvernului.
Ceremonia de învestitură va avea loc la ora 19.30.