12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânce forțate să se prostitueze în Ibiza, salvate de polițiști

Românce forțate să se prostitueze în Ibiza, salvate de polițiști

Două românce aflate în Ibiza şi 5 din România au fost eliberate de sub controlul unei grupări de proxeneţi, care le promitea locuri de muncă în Spania. Victimele erau racolate de femei, dar şi de bărbaţi care le cereau în căsătorie, potrivit stiri.tvr.ro.

Agenţii spanioli au fost alertaţi printr-un apel anonim la telefonul verde împotriva traficului de persoane, care semnala o zonă din Ibiza, unde existau femei obligate să se prostitueze. În apartamentul în care erau ţinute tinerele au fost găsite mai multe telefoane scumpe, chitanţe de la transferuri de bani către complici din România şi documente de identitate.

Poliţiştii au aflat astfel că unul dintre proxeneţi urma să ajungă la Ibiza cu o nouă victimă. Acesta a fost primit de un dispozitiv al poliţiei spaniole care a eliberat-o pe tânără înainte să ştie că va fi exploatată. Victima le-a spus poliţiştilor că primise o cerere în căsătorie şi că mergea cu partenerul ei în vacanţă la Ibiza.
Gruparea căuta victime în rândul tinerelor sărace din România, care primeau opţiunea de a munci decent în Spania sau erau înşelate prin metoda „lover boy”. Poliţia spaniolă a arestat 3 români pentru trafic de persoane şi a emis mandate europene de arestare pentru alţi 6 suspecţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS