16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANSVSA a dat amenzi de peste 700.000 de lei pe litoral în acest sezon estival

ANSVSA a dat amenzi de peste 700.000 de lei pe litoral în acest sezon estival

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a aplicat 319 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 716.920 de lei, în urma controalelor realizate în această vară pe litoral, potrivit unui comunicat al instituției.
Astfel, în perioada 19 iunie 2017 – 10 septembrie 2017, medicii veterinari oficiali din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, împreună cu inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor delegaţi care activează în Comandamentul Sezon Estival 2017, au desfăşurat activităţi de control în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare.
Controalele s-au desfăşurat în: 1039 de restaurante, 46 de pizzerii, 241 de unităţi tip fast-food, 88 de braserii, 167 de unităţi tip bufet, 119 baruri, trei cafe baruri, 12 snack baruri, patru unităţi tip bistro, două unităţi catering, 27 de cantine din tabere şcolare, nouă pensiuni, 346 de magazine alimentare, 35 de cofetării/patiserii, 102 laboratoare cofetărie/patiserie, 28 de rulote, 13 unităţi de comercializare produse congelate, 13 tonete, şapte depozite alimentare, patru supermarketuri, patru autoutilitare şi o carmangerie.
Au fost confiscate şi retrase de la vânzare 3.302 kilograme de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare. Au fost emise cinci ordonanţe de suspendare temporară a activităţii pentru patru restaurante şi o pizzerie, precum şi trei ordonanţe de interzicere a activităţii pentru două unităţi tip fast-food şi un bufet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS