16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoșta Română susţine că a finalizat distribuirea, în 40 de județe, a Compendiului introductiv pentru gimnaziu - clasa a V-a

Poșta Română susţine că a finalizat distribuirea, în 40 de județe, a Compendiului introductiv pentru gimnaziu – clasa a V-a

Compania Națională Poșta Română a asigurat, în perioada 4 – 8 septembrie 2017, distribuirea unui număr de 158.245 de exemplare din Compendiul introductiv pentru gimnaziu – clasa a V-a, în baza unui contract încheiat cu Ministerul Educației Naționale (MEN), privind prestarea de servicii de transport poștal rutier, potrivit unui comunicat al companiei.
În document se precizează că transportul a fost asigurat, etapizat, pentru un număr de 40 de județe (excepție București și județul Ilfov) și s-a desfășurat conform graficului de livrare stabilit cu MEN, în condiții de maximă operativitate și siguranță.
„Poșta Română a depus toate eforturile pentru ca, la început de an școlar, elevii din clasa a V-a să poată beneficia de acest compendiu. Totodată, pe această cale, dorim să le urăm tuturor celor pentru care va suna clopoțelul, în 11 septembrie, ‘Mult succes și spor la învățat!'”, se arată în comunicat.
Poșta Română este o companie națională înființată conform Legii 31/1990, nefiind o instituție publică. Ea funcționează pe gestiune economică, respectiv își constituie veniturile din contracte comerciale și se autofinanțează.
Compania este deținută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea (FP) în proporție de 25%.
Poșta Română deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS