11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia a cheltuit cel mai puțin din Uniunea Europeană pentru cultură, în 2015

România a cheltuit cel mai puțin din Uniunea Europeană pentru cultură, în 2015

România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al sumelor cheltuite pentru „recreație, cultură și religie“ în 2015, raportat la mărimea populației, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Cheltuieli de peste 800 de euro pe cap de locuitor au fost înregistrate în 2015, în Luxemburg (1.068 de euro) și Danemarca (843 de euro). Ele sunt urmate la distanță de Finlanda (565 de euro), Olanda (561 de euro), Suedia (499 de euro), Austria (487 de euro), Belgia (437 de euro) și Franța (435 de euro).
La polul opus, cheltuieli sub 150 de euro pe cap de locuitor au fost înregistrate în România (97 de euro), Bulgaria (106 euro), Grecia (113 euro), Lituania (120 de euro), Polonia (126 de euro), Portugalia (130 de euro) și Slovacia (149 de euro). În 2015, nivelul mediu al cheltuielilor pentru „recreație, cultură și religie“ s-a ridicat în UE la 299 de euro pe cap de locuitor.
În 2015, cele 28 de state membre ale UE au raportat cheltuieli guvernamentale de aproape 153 de miliarde de euro pentru „recreație, cultură și religie“, echivalentul a 1% din PIB-ul UE. Comparativ, sumele cheltuite pentru alte domenii-cheie, cum ar fi protecție socială (echivalentul a 19,2% din PIB în 2015), sănătate (7,2%), educație (4,9%) sau chiar apărare (1,4%) sunt mult mai ridicate. Mai puțin se cheltuie pentru protecția mediului (0,8%) și locuințe și facilități pentru comunitate (0,6%).
În 2015, cel mai scăzut procent din PIB al cheltuielilor guvernamentale alocate pentru „recreație, cultură și religie“ a fost în Irlanda (0,6%), Grecia, Italia și Marea Britanie (toate cu 0,7%), în timp ce Ungaria (2,1%) și Estonia (2%) au cheltuit cel mai mult.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS