Economia României a crescut cu 5.8% în prima jumătate de an (5.9% creştere trimestru/trimestru), potrivit estimărilor semnal transmise miercuri de Institutul Naţional de Statistică, singurul abilitat să facă acest tip de măsurători. Reamintim că în primul treimestru, PIB-ul crescuse cu 5.7%, pe seama creşterii consumului populaţiei, în vreme ce contribuţia investiţiilor a rămas în teritoriu negativ.

Comerţul cu amănuntul a crescut în prima jumătate a anului cu 7,8% datorită creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+10,9%), vânzărilor de produse nealimentare (+10,1%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,5%). Indicatorul barometru pentru consumul privat (principala componentă a PIB) ar putea decelera pe termen mediu şi să asistăm la dinamici anuale de 5% în 2017, 4.4% în 2018, respectiv 4.5% în 2019

Comenzile noi din industria prelucrătoare au urcat în primele 6 luni ale lui 2017 cu 11.3%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+18,5%), industria bunurilor intermediare (+15,5%), industria bunurilor de capital (+9,6%) şi industria bunurilor de uz curent (+4,8%).

În prima jumătate a anului, afacerile din comerţul cu ridicată şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a crescut cu 13,5%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+36,7%), întreţinerea şi repararea autovehiculelor (+28,6%), comerţul cu autovehicule (+12,1%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+9,8%).
Cifra de afaceri din industrie a crescut în prima jumătate de an cu 10,4% datorită creşterii industriei prelucrătoare (+10,4%) şi industriei extractive (+9,5%).Pe marile grupe industriale, creşteri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+15,6%), industria energetică (+12,6%), industria bunurilor intermediare (+8,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,9%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,7%).

Serviciile de piaţă prestate populaţiei, în primele 6 luni din 2017 au înregistrat o cifra de afaceri cu 11% mai mare, provenită de la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+13,6%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+12,9%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+10,5%) şi de la activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+8,1%). Serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare au scăzut cu 12,5%.

Industria bunurilor de capital cuprinde: Fabricarea de construcţii metalice, de rezervoare, cisterne şi containere metalice; producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire centrală, fabricarea armamentului şi muniţiei, a calculatoarelor şi a echipamentelor periferice (plus echipamentelor de comunicaţii, de măsură, verificare, control şi navigaţie); producţia de ceasuri, de echipamente pentru radiologie, electrodiagnostic şi electroterapie, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., a autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, construcţia de nave şi bărci, de aeronave şi nave spaţiale, fabricarea vehiculelor militare de lupta, a dispozitivelor şi aparatelor medicale şi repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor.
Industria bunurilor intermediare cuprinde următoarele diviziuni, respectiv grupe CAEN Rev. 2: 07, 08, 09, 106, 109, 131, 132, 133, 16, 17, 201, 202, 203, 205, 206, 22, 23, 24, 255, 256, 257, 259, 261, 268, 271, 272, 273, 274, 279.
Industria bunurilor de folosinţă îndelungată cuprinde următoarele diviziuni, respectiv grupe CAEN Rev. 2: 264, 267, 275, 309, 31, 321, 322.
Industria bunurilor de uz curent cuprinde următoarele diviziuni, respectiv grupe CAEN Rev. 2: 101, 102, 103, 104, 105, 107, 108, 11, 12, 139, 14, 15, 18, 204, 21, 323, 324, 329.
Industria energetică cuprinde următoarele diviziuni CAEN Rev. 2: 05, 06, 19.

Agenţia americană de evaluare financiară Fitch şi-a îmbunătăţit perspectiva de creştere a economiei României la 5,1%. Prognoza oficială a guvernului român pentru 2017 este o creştere economică de 5,2%, în vreme ce Comisia Europeană este mai conservatoare şi vede o creştere reală a PIB de doar 4,4%. Fitch Ratings apreciază însă că, pentru 2018, creşterea economică va fi de doar 3,4%, faţă de o creştere anticipată de Comisia Naţională de Prognoza, în baza căreia guvernele îşi fundamentează bugetul general consolidat, de 5,5%.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.