Acasă Actualitate Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia, la munte şi la...

Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia, la munte şi la mare

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis estimarea meteo pentru perioada 7 – 21 august. În Oltenia, până spre sfârșitul primei săptămâni, media temperaturilor maxime va avea variații între 34 și 36 de grade, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de 21 de grade. Vor urma două zile de răcorire, apoi din nou o creștere treptată, de la o medie a valorilor maxime de temperatură de 29 de grade în data de 13 august, până la 34 de grade în 20 august. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 17 și 21 de grade. Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai mare în primele două zile din interval și în 12 – 13 august.

La munte, media valorilor termice diurne se va situa între 22 și 26 de grade până în jurul datei de 11 august, apoi va fi în scădere. Temperaturile minime nocturne se vor încadra între 10 și 16 grade. Averse vor fi aproape în fiecare zi, dar mai ales în primele două zile ale intervalului de prognoză și în 12 – 13 august.

În zona Dobrogei, atât valorile termice diurne, cât și cele nocturne vor fi, în general, în scădere, până în 13 – 14 august, când media maximelor va ajunge la 29 — 30 de grade, iar a minimelor la 19 grade. Ulterior, până la încheierea intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații semnificative. De asemenea, vor fi condiții pentru averse în primele zile ale intervalului de prognoză, în 13 august și în jurul datei de 18 august.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version