Acasă Actualitate Meleşcanu: E un orizont de timp de 1-2 ani pentru ridicarea vizelor...

Meleşcanu: E un orizont de timp de 1-2 ani pentru ridicarea vizelor pentru SUA

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, susţine că vizele pentru români în Statele Unite vor fi ridicate în unul doi ani, în acest sens existând un grup de lucru al MAE pentru punerea în aplicare a unei Declaraţii comune a SUA şi UE privind programul de implementare a ridicării vizelor.

„Am avut două întâniri de lucru cu experţii americani. Am avut o întâlnire în 3, în aprilie, la Bruxelles, cu Comisia, România şi SUA, şi lucrăm în continuare la punerea în aplicare a unei declaraţii comune care a fost adoptată de SUA si UE privind programul de implementare a ridicării vizelor pentru cele cinci ţări care nu beneficiază de acest regim”, a spus ministrul.

Întrebat cât ar putea dura acest proces, Meleşcanu a spus că „e un orizont de timp de 1-2 ani”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în iunie, la conferinţa de presă comună cu liderul SUA, Donald Trump, că în cadrul întâlnirii pe care au avut-o la Casa Albă, dar şi cu ocazia altor întrevederi avute la Washington, a menţionat şi aspectul privind vizele pentru români şi, cel mai probabil, se va avansa în această privinţă, în condiţiile în care există tot mai mulţi cetăţeni care vin din România în Statele Unite ale Americii. Preşedintele SUA Donald Trump a spus că nu s-a discutat despre programul Visa Waiver, dar că în mod cert se va discuta.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version