Mitropolitul Olteniei a slujit la hramul Mănăstirii Dobrița, județul Gorj



De praznicul Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii “Sfântul Ilie”, din localitatea Dobriţa. judeţul Gorj.

A devenit o tradiţie a ultimilor ani ca, în ziua de prăznuire a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, IPS Părinte Mitropolit Irineu să fie prezent în mijlocul obştii monahale şi a crdincioşilor de la aşezământul monahal din Dobriţa Gorjului de sub munte. Şi anul acesta, la ceas de aleasă sărbătoare, Mitropolitul Olteniei a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul de vară al Mănăstirii, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile la strană fiind date de către Grupul psaltic al Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Evenimentul duhovnicesc a adunat câteva sute de credincioşi care au venit să-şi plece genunchii la rugăciune întru cinstirea Sfântului Prooroc Ilie, chiar dacă a fost o zi lucrătoare.


Aşezământul monahal de la Dobriţa a fost ridicat între anii 2005 – 2008, pentru a deservi îndeosebi nevoile spirituale ale pacienţilor cu afecţiuni pulmonare de la Spitalul de pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, la iniţiativa părintelui ieromonah Irineu, cu sprijinul Consiliului Judetean Gorj şi al Mitropoliei Olteniei. Slujba de târnosire a bisericii, care a primit şi hramul “Naşterea Maicii Domnului”, a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, la 20 iulie 2010. Într-un timp foarte scurt, sfântul locaş a devenit loc de pelerinaj pentru mulţi credincioşi care apreciază în mod deosebit frumuseţea bisericii de aici, construită în totalitate din lemn, în stil maramureşan, precum şi zona de un pitoresc aparte.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 21 iulie 2017

Actualitate

» Toate suprafeţele de pădure de stat sau private vor fi păzite de Gărzile Forestiere
» Ziua şi incidentul la CFR. Trenul IR 1585 Bucureşti-Constanţa, blocat în câmp din cauză că s-a rupt pantograful locomotivei
» ANSVSA: Amenzi în valoare de 28.000 de lei și marfă stricată confiscată pe litoral
» Vremea se va menţine călduroasă în următoarele zile, caniculară la orele amiezii
» Ilie Năstase, suspendat de Federația Internațională de Tenis până în anul 2021
» Patru noi vicepreşedinţi la conducerea ANAF
» Legea care obligă şefii instituţiilor publice să vină în faţa comisiilor parlamentare de anchetă a fost promulgată
» Legea privind excluderea avizului CSAT la numirea șefului DGPI, promulgată de președintele Iohannis
» Serviciul ANAF pentru depunerea online a declarațiilor, în mentenanță până sâmbătă dimineață
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale
» A doua extragere pentru selecția celor 100 de câștigători la Loteria bonurilor fiscale emise în perioada 1 – 31 mai 2017 are loc duminică
» Parlamentul Republicii Moldova cere, prin declarație, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării
» Un tânăr din Dolj, a 32-a victimă a epidemiei de rujeolă
» Mitropolitul Olteniei a slujit la hramul Mănăstirii Dobrița, județul Gorj
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale
» Premierul Tudose în prima sa vizită la Chişinău
» Românii aflaţi în zona cutremurului resimţit în Turcia şi Grecia pot solicita asistenţă consulară
» Suceava: Poliţist ucis în gara Burdujeni de un recidivist
» Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, reţinut pentru fapte de corupţie
» Cutremur puternic în Marea Egee. Două persoane au murit şi 200 au fost rănite

Publireportaj

» Achiziţie utilaje de construcţii în cadrul societăţii COSROM IMPEX SRL
» Anunţ de presă privind debutul proiectului „Dezvoltarea şi diversificarea activităţii World Trans Systems SRL prin renovarea, modernizarea hală de producţie şi prin achiziţionarea unei linii tehnologice pentru fabricarea tâmplăriei PVC cu geam termoizolant
» Oportunităţi de angajare pentru electricieni în Belgia şi Luxemburg

Local

» Marcel Tănasie lucrează lutul ca pe vremea dacilor
» A murit la 34 de ani, după ce a intrat cu maşina într-un şanţ

Dolj

» Doi bărbaţi au murit în maşina care îi luase la ocazie spre Craiova
» Cantece semite
» Agricultura pierde teren în comuna Cârcea
» Traditia ca produs turistic
» Accident mortal la Segarcea
» Dolj: Bărbat reţinut pentru contrabandă cu ţigări
» Dolj: Oboseala la volan face victime
» Un hoţ de acumulatori auto, reținut de polițiștii craioveni
» Cod Galben de caniculă în Dolj, Gorj, Mehedinţi şi alte şase judeţe
» Doljean reținut pentru incendierea unei locuințe
» UPDATE: Accident cu patru victime în Segarcea. Două persoane au murit
» Craiova: A treia etapă de dezinsecție pe domeniul public
» Locatari din blocurile 6, 7 şi 8 din Valea Roşie – spaima vecinilor
» Craiova parcărilor neterminate

Gorj

» Gorj: Accident cu o victimă, la Turceni
» Gorj: Persoane blocate în liftul de la Tribunal

Mehedinţi

» Mehedinţi: Transporta persoane deşi nu deţinea permis de conducere
» Incendiul din Parcul Naţional Domogled nu a fost încă lichidat

Vâlcea

» Vâlcea: S-au ales cu dosar penal după ce au furat o husă de laptop şi o geantă
» Vâlcea: Biciclist accidentat mortal în Băbeni
» Vâlcea: Lucrări pe DN7 şi DN64

Sport

» Fotbal / Mangia își ține elevii conectați la campionat
» Fotbal / Tiago Ferreira și Alex Mitriță, prezentați oficial. Marcel Popescu: Nu ne-am oprit din transferuri
» Alexandra Dulgheru este în sferturi la BRD Bucharest Open

Educatie

» Liceul din Cârcea renaște din propria cenușă?

Top