Guvern: Funcțiile din administrația centrală, auditate până la sfârșitul acestui an

Autori


Toate posturile din administrația publică centrală vor fi auditate până la sfârșitul acestui an de un comitet interministerial, stabilește o ordonanță adoptată astăzi de Guvern.

Rolul acestui comitet interministerial este să analizeze cum sunt organizate instituțiile și funcțiile din autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și să propună măsuri pentru eficientizarea managementului în resursele umane. Analiza va viza ministerele, instituții centrale subordonate Guvernului sau ministerelor, inclusiv servicii publice deconcentrate ale acestora și instituțiile prefectului.

Comitetul interministerial va elabora un raport privind analiza organizării instituționale și a resurselor umane din administrația publică centrală, care va fi prezentat Guvernului. Raportul va conține recomandări pe care Comitetul interministerial le va supune spre aprobare Guvernului.

Comitetul interministerial va fi coordonat de prim-ministru și format din secretarul general al Guvernului și reprezentanți ai ministerelor Finanțelor, Muncii și Justiției Sociale, Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Pentru realizarea acestui proces de analiză și pentru pregătirea aplicării măsurilor de reformă, de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență până la 31 decembrie 2017, va fi suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, inclusiv procedurile demarate în vederea ocupării posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice.


Această prevedere nu se aplică unităților sanitare publice și instituțiilor din învățământul de stat.

De asemenea, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor, cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget.

Acest audit al personalului din administrația centrală este unul dintre pilonii Planului de raționalizare a cheltuielilor publice.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 20 iulie 2017

Actualitate

» Kovesi cere IJ verificări privind activitatea procurorului Mihaiela Moraru-Iorga
» Un român a generat panică în Italia după ce a scos un pistol cu aer comprimat într-o autogară
» Liceul cu 0 promovati la Bac
» Blocurile groazei
» Executivul a aprobat codul de conduită al membrilor Guvernului
» Guvern: Funcțiile din administrația centrală, auditate până la sfârșitul acestui an
» Gheorghe Piperea, numit consilier onorific al premierului
» ANAF propune ca anumite declarații fiscale să fie depuse numai în format electronic
» Autostrada Sibiu-Piteşti, preţ dublu faţă de cel din Master Plan: 3,3 în loc de 1,6 miliarde de euro
» 14 august, declarată zi liberă pentru angajații din sistemul public
» Olt: Exerciţiu de alarmare publică în Balş
» Lucrări pe Autostrada A1 Deva – Nădlac

Publireportaj

» Oportunităţi de angajare pentru electricieni în Belgia şi Luxemburg
» Tratamente moderne pentru îngrijirea ochilor

Local

» Marcel Tănasie lucrează lutul ca pe vremea dacilor
» A murit la 34 de ani, după ce a intrat cu maşina într-un şanţ
» Doi răniţi într-un accident rutier în judeţul Vâlcea
» Pompierii continuă lupta cu incendiul din Domogled
» Doi angajaţi ai Primăriei Prunişor, morţi într-un accident feroviar
» CFR SA efectuează lucrări de întreţinere pe câteva tronsoane din Oltenia

Dolj

» Locatari din blocurile 6, 7 şi 8 din Valea Roşie – spaima vecinilor
» Craiova parcărilor neterminate
» DN 56 Galicea Mare – Calafat încă așteaptă asfaltul
» Gafă la stadionul din Craiova: suporterii, puși cu fața la zid
» Cine se înfruptă din banii PNDL pentru Oltenia
» Dumitrel-Titel Stoenescu, primarul comunei Afumaţi: „Dacă nu vom repopula satele, acestea vor rămâne nelocuite“
» DISPOZIŢIA NR. 238 PRIMARUL MUNICIPIULUI CRAIOVA
» Dolj: Accident soldat cu trei răniţi la Brădeşti
» Dolj: Film de animaţie la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”
» Craiova: Programul evenimentelor estivale organizate în week-end
» Cod galben de caniculă în Dolj, Gorj şi Mehedinţi
» Dolj: Poliţiştii au găsit în locuinţa unui bărbat un pistol şi 38 de cartuşe deţinute ilegal
» Doljean cercetat pentru conducere fără permis
» Craiova: Amenzi de aproape 14.000 de lei pentru neacordare de prioritate pietonilor
» Record de pasageri de pe Aeroportul Internațional Craiova

Gorj

» Gorj: Accident cu trei victime la Peșteana

Olt

» UPDATE – Olt: Un bărbat a murit după ce a intrat cu maşina într-un şanţ la Mihăileşti-Popeşti

Mehedinţi

» Mehedinţean cercetat penal după ce şi-a bătut concubina

Vâlcea

» Vâlcea: O femeie care a furat bijuterii şi 700 de lei dintr-o locuinţă a fost prinsă după o lună
» Vâlcea: Accident rutier cu două victime pe DN 7

Sport

» Până la Milan, atenţie cu Chiajna!
» Fotbal / Daniel Mogoșanu, noul selecționer de la Under 16
» Fotbal / Pandurii Târgu Jiu s-a impus în amicalul cu CSO Filiași
» Fotbal / Jean Viorel Nicola, la Repriza de Sud
» Fotbal / Liga Europa, turul doi preliminar – manşa a doua

Educatie

» Liceul din Cârcea renaște din propria cenușă?

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Chirurgia robotică, soluție pentru pacientele cu cancer de col
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Cannoli

Top