Acasă Actualitate Pentagonul confirmă: Liderul din Afganistan al ISIS, ucis în urma unui raid...

Pentagonul confirmă: Liderul din Afganistan al ISIS, ucis în urma unui raid american

Abu Sayed, liderul militanţilor Stat Islamic în Afganistan, a fost eliminat în urma unui raid american ce a vizat o tabără principală a reţelei teroriste din provincia afgană Kunar, a transmis Pentagonul, potrivit BBC News online, citat de Gandul.info.

Raidul, care a avut loc pe data de 11 iulie, s-a soldat cu eliminarea mai multor membrii ai Stat Islamic, obiectivul acţiunii fiind acela de a „împiedica planurile de extindere ale grupului”, se afirmă într-un comunicat dat publicităţii de Pentagon.

Predecesorul lui Abu Sayed, Abdul Hasib, a fost ucis în urma unui raid militar în luna aprilie.

Pe lângă forţele guvernamentale afgane, sprijinite de o coaliţie internaţională coordonată de SUA, reţeaua teroristă Stat Islamic se confruntă în Afganistan şi cu insurgenţii talibani.

Kunar este una din provinciile afgane în care militanţii reţelei teroriste au o prezenţă semnificativă, titrează Gandul.info.

Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”
Exit mobile version