22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRata anuală a inflaţiei a urcat în iunie la 0,9%, nivel maxim al ultimilor doi ani

Rata anuală a inflaţiei a urcat în iunie la 0,9%, nivel maxim al ultimilor doi ani

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna iunie la 0,85%, cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, în condiţiile în care preţurile alimentelor au scăzut faţă de luna anterioară, în timp ce biletele de avion s-au scumpit sensibil pentru a doua lună la rând, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de economica.net.
În luna mai, rata anuală a inflaţiei a fost de 0,64%.
Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în iunie, în medie, cu 0,04% comparativ cu luna mai.
Mărfurile alimentare s-au ieftinit cu 0,18%, în medie, faţă de luna mai, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,07%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,33%.
Comparativ cu iunie 2016, preţurile alimentelor au crescut în a şasea lună a acestui an cu 2,8%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,2%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 1%.
De la 1 ianuarie 2017, cota generală a TVA s-a redus de la 20% la 19%, iar supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi a fost eliminată, ceea ce a redus preţul la pompă cu circa 40 de bani pe litrul de benzină şi motorină.
Faţă de luna mai, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în a şasea lună a acestui an, la bilete de avion (3,9%), citrice (3,5%). ţigări (1,7%) şi fructe proaspete (1,6%).
Biletele de avion s-au scumpit şi în luna mai cu 7,6%, astfel că, în două luni, preţurile biletelor de avion au crescut cu peste 11%.
La polul opus, cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat în iunie la cartofi (-7,8%), alte legume (-5,8%) şi combustibili (-1,1%), celelalte preţuri având fluctuaţii mult mai mici.
Alimentele au o pondere de 34,65% în coşul de consum pe baza căruia INS calculează inflaţia în România, în timp ce mărfurile nealimentare reprezintă 45,45%, iar serviciile – 19,9%.
La finalul anului 2016, rata anuală a inflaţiei a fost de -0,5%, fiind al doilea an la rând în care rata anuală a inflaţiei a înregistrat valori negative.
În ultima prognoză, Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 1,6% la finalul acestui an, în intervalul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1% (1,5%-3,5%).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS