Începând de ieri, 29.06.2017, în Agenția de Control și Încasare (ACI) Calafat , CNAIR SA  a instituit controale specifice pe sensul de ieșire din țară.

În intervalul 29.06 – 30.06.2017, în acest punct de trecere a frontierei au fost controlate 1120 de autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. În urma acestor verificări, în doar 24 de ore, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova au constatat contravenții și aplicat sancțiuni în valoare de 37.300 lei și tarife de 2000 EURO, conform prevederilor legale. Au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale pentru lipsa rovinietei valabile, conform OG nr.15/2002; două sancțiuni contravenționale pentru lipsa autorizației speciale de transport, conform OG nr. 43/1997, în valoare de 1.000 lei fiecare și o sancțiune în valoare de 10.300 lei. De asemenea, au mai fost depistate două autovehicule fără autorizație pentru transport rutier internațional de marfă, situație în care a fost aplicat tariful legal în valoare de 1000 euro fiecare.

Ana DĂNESCU
A absolvit Facultatea de Ştiințe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Filosofie Sociologie. Lucrează la Gazeta de Sud din 2004 în domeniul social, dar este şi realizatorul rubricii Infosocial la Radio Sud.