Acasă Actualitate Se redeschide Transfăgărăşanul

Se redeschide Transfăgărăşanul

Transfăgărăşanul se va deschide, începând de vineri, pe sectorul închis pe timp de iarnă, între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Pe acest sector este interzisă circulaţia pe timpul nopţii, între orele 21.00 şi 07.00, din cauza vizibilităţii reduse (ceaţă) şi a fenomenelor meteorologice neprevăzute ce pot pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic. Menţionăm că în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea circulaţia se desfăşoară la altitudinea de 2.042 m. Există pericol de căderi de stânci, pietre şi viituri pe câteva porţiuni de drum.
Sectoarele cu pericol de căderi de stânci, pietre şi viituri sunt între km 56+700 – km 116+000 şi km 117+100 – km 132+800.
Toate aceste sectoare sunt semnalizate corespunzător.
CNAIR nu recomandă staţionarea autovehiculelor.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version