Acasă Actualitate Iohannis a promulgat Legea de aprobare a OUG 9/2017, care prevede majorarea...

Iohannis a promulgat Legea de aprobare a OUG 9/2017, care prevede majorarea cu 30% a indemnizatiilor alesilor locali

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, informează HotNews.ro. Legea prevede, printre altele, majorarea cu 30% a indemnizaţiilor aleşilor locali – primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii judeţene.
Proiectul de lege fusese adoptat la finalul lunii aprilie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Amendamentul cu privire la mărirea salariilor primarilor i-a aparţinut deputatului PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate.
Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, declara, în luna aprilie, că a susţinut majorarea salariilor primarilor, iar această măsură nu grevează în niciun fel bugetul de stat, pentru că aceste majorări de salarii se fac din bugetele locale.

Exit mobile version