Acasă Actualitate Fermierii pot face modificări la cererile unice de plată până pe 31...

Fermierii pot face modificări la cererile unice de plată până pe 31 mai

31 mai este data până la care fermierii pot face modificări fără penalități la cererea depusă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în cadrul campaniei 2017. În acest sens, agricultorii trebuie să meargă la sediile centrelor județene sau locale ale APIA. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în intervalul 1 iunie – 1 iulie se vor efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora, precum și transmiterea eșantioanelor. În perioada 1 iulie – 1 octombrie se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate la verificare pe teren, iar controlul aferent al unor obligații specifice se va face în iarna sau în primăvara anului următor. Plata avansului pentru anul de cerere 2017 se va face începând cu 15 octombrie 2017, urmând ca plata regulară pentru anul de cerere 2017 să se facă între 1 decembrie 2017 şi 31 martie 2018.
Anul acesta s-au depus mai puţine cereri decât anul trecut. Astfel, în 2016 au depus cereri 901.335 de fermieri pentru 9.326.864, 87 hectare, iar în 2017, 884.397 de fermieri au depus cereri pentru 9.541.389,45 hectare. „Scăderea numărului de cereri depuse și creșterea suprafeței aferente demonstrează că exploatațiile s-au unit, asocierea fermierilor fiind din ce în ce mai necesară în vederea consolidării rolului acestora pe piață“, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea.

Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.
Exit mobile version