21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi contravenţii silvice, adoptate de Camera Deputaţilor: Amendă până la 15.000 lei pentru transportul fără avize şi confiscarea lemnelor

Noi contravenţii silvice, adoptate de Camera Deputaţilor: Amendă până la 15.000 lei pentru transportul fără avize şi confiscarea lemnelor

Deputaţii au adoptat, marţi, mai multe modificări la legea privind contravenţiile silvice, urmând ca transportul fără avize de însoţire a materialelor lemnoase să se sancţioneze cu amendă de până la 15.000 de lei şi confiscarea lemnelor, acestea urmând să fie donate instituţiilor publice, scrie Mediafax. „Următoarele fapte constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 6000 lei până la 15000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză: (…) expedierea, transportul, primirea, depozitarea materialelor lemnoase fără avize de însoţire a materialelor lemnoase sau cu avize de însoţire din care nu rezultă provenienţa legală, aşa cum sunt prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, cu excepţia situaţiilor prevăzute de aceste norme”, potrivit proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Sumele încasate din plata amenzilor la contravenţiile silvice se distribuie după cum urmează: 20% se varsă în contul persoanei juridice în structura căreia îşi desfăşoară activitatea agentul constatator care a aplicat amenda; 80% se varsă la bugetul de stat, în cazul contravenţiilor săvârşite de către operatorii economici sau, după caz, la bugetul local pentru contravenţiile săvârşite de către persoanele fizice, potrivit sursei citate. De asemenea, ocolul silvic care asigură custodia materialelor lemnoase confiscate, precum şi a celor abandonate, este obligat să doneze volumul confiscat către instituţiile publice şi de pe raza unităţii administrativ -teritoriale unde s -a realizat custodia.

Donaţia materialelor lemnoase confiscate şi a celor abandonate, către instituţiile publice se face în următoarea ordine: grădiniţe, creşe şi case de copii; şcoli şi licee; case şi azile de bătrâni; primării; unităţi militare. Potrivit legii adoptate, constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei neasigurarea de către administratorii drumurilor şi ai căilor ferate forestiere a întreţinerii şi reparării acestora. Neîmpădurirea de către ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, în termenul prevăzut de lege constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei. În forma adoptată, trecerea animalelor domestice însoţite sau neînsoţite prin fondul forestier, fără aprobare legală, constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei următoarele fapte, sancţiunea aplicându-se însoţitorului turmei, dacă animalele sunt însoţite, sau proprietarului, dacă animalele sunt neînsoţite. Deputaţii adus 70 de amendamente proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Proiectul de lege a fost adoptat cu 175 de voturi „pentru”, 27 „împotrivă” şi 47 de abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS