Acasă Actualitate Instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării

Instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate, valabilă de sâmbătă dimineaţa(ora 10) şi până duminică seara(ora21), în cea mai mare parte a României. În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și pe arii mai extinse, pe parcursul zilei de sâmbătă (13 mai) și în noaptea de sâmbătă spre duminică (13/14 mai). În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp. 

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version