14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIGPR: 216 persoane date dispărute sau urmărite, depistate de poliţişti în ultima săptămână

IGPR: 216 persoane date dispărute sau urmărite, depistate de poliţişti în ultima săptămână

Poliţiştii au depistat, în ultima săptămână, 216 persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată, a informat, astăzi, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Conform sursei citate, 147 de persoane erau semnalate ca fiind dispărute, dintre care 91 de minori. Aceştia au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.

Au fost depistate şi 69 de persoane urmărite. Dintre acestea, 55 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 5 – mandate de arestare preventivă, 5 – mandate europene de arestare, una era urmărită prin Biroul Naţional Interpol, iar pentru două persoane au fost emise sentinţe de internare, a mai anunţat IGPR.

Unul dintre cei urmăriţi a fost depistat pe 1 mai pe raza localităţii Nădlac. Este vorba de un bărbat din municipiul Constanţa care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 5 ani pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. A fost încarcerat în Penitenciarul Arad. Un altul, de 26 de ani, din municipiul Bucureşti, se sustrăgea arestării preventive pentru comiterea aceleiaşi fapte. A fost găsit la 30 aprilie şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei Capitalei.

Poliţiştii din Ilfov au depistat, la data de 29 aprilie, un bărbat, de 49 de ani, din Craiova, care se sustrăgea arestării preventive pentru comiterea infracţiunii de proxenetism, acesta fiind încarcerat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS