14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate16 ţări, printre care şi România, au notificat instituţiile europene pentru crearea parchetului european anti-fraudă

16 ţări, printre care şi România, au notificat instituţiile europene pentru crearea parchetului european anti-fraudă

16 ţări europene, printre care şi România, s-au asociat în încercarea de a lansa un parchet european specializat în lupta împotriva fraudelor financiare, a anunţat luni Consiliul Uniunii Europene, potrivit HotNews.ro.

Această procedura permite depăşirea opoziţiei anumitor ţări faţă de un proiect european, autorizând un grup de cel puţin 9 ţări să adopte decizii care se aplică doar lor, dar alte state se pot ralia ulterior.

Cele 16 ţări sunt Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Germania, Grecia, Spania, Finlanda, Franţa, Lituania, Luxemburg, Portugalia, România, Slovenia şi Slovacia.

Acestea au „notificat” luni instituţiile europene despre „intenţia de a lansa o cooperare aprofundată”, a anunţat un comunicat al Consiliului UE, instanţa care reuneşte statele membre ale blocului comunitar.

O serie de ţări, precum Olanda, Suedia sau Ungaria, fac parte dintr-un grup de state care blochează orice progres pe marginea acestui proiect prevăzut în tratate din 2009 şi în negociere din 2013.

Parchetul european va fi o instanţa independenţa însărcinată cu lupta împotriva infracţiunilor care afectează interesele financiare ale UE, în spceial fraudele la fondurile structurale.

Acesta va avea însă competenţe şi pentru a urmări fraudele cu TVA de nivel transfrontalier, estimate de Comisie la cel puţin 50 de miliarde de euro anual.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS