13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRaed Arafat: Sistemul de telemedicină este atacat public, deși avem mare nevoie de el

Raed Arafat: Sistemul de telemedicină este atacat public, deși avem mare nevoie de el

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat reclamă faptul că mai multe persoane atacă public sistemul de telemedicină din România, în contextul achiziției de ambulanțe.
„Regulile pe care le avem în achiziții de multe ori pot fi o piedică față de a introduce sisteme avangardiste în sistemele noastre de intervenție. Aici trebuie să explicăm că legislația europeană permite, dar și mentalitatea noastră trebuie să permită. (…) Dar întotdeauna găsești pe cineva care să vină și să zică de ce o faci. În acest an, fiind chiar o licitație de achiziții de ambulanțe, a început să fie atacat public sistemul de telemedicină de câteva persoane, în ideea că de ce avem nevoie de el. Avem nevoie de el, pentru că anul trecut pot vorbi de 35.000 de transmisii de telemedicină din prespital, comparativ cu 32.000 în anul precedent și numărul crește în fiecare an. Ne așteptăm să avem în următorii doi ani o creștere de peste 50.000 de transmisii de telemedicină, care ne permit să identificăm infarcturi, ritmul cardiac grav care necesită intervenție imediată a echipelor medicale în sprijinul pompierilor și asistenților”, a declarat, sâmbătă, Raed Arafat, citat de Agerpres, la o conferință susținută la Universitatea Babeș-Bolyai.

El a spus că sistemul prespitalicesc a început să fie suplimentat și cu alte sisteme, cum ar fi cele de videostreeming, de transmitere de imagini în timp real de la fața locului.

Arafat a participat, sâmbătă, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) a UBB la conferința „Tehnologie și inovare în guvernare”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS