5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputaţii jurişti, aviz pozitiv pentru familia formată doar din bărbat şi femeie

Deputaţii jurişti, aviz pozitiv pentru familia formată doar din bărbat şi femeie

Deputaţii din Comisia Juridică au dat undă verde iniţiativei cetăţeneşti de modificare a Constituţiei, prin care familia ar urma să fie formată din bărbat şi femeie, informează realitatea.net. Iniţiativa aparţine Coaliţiei pentru Familie.
Inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consfințită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
Comisia juridică a aprobat textul așa cum a fost el depus și a respins un amendament inițiat de doi deputați liberali. „Familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului, prin măsuri economice și sociale, inclusiv prin garantarea dreptului la încheierea căsătoriei.
Căsătoria este uniunea liber consfințită între un bărbat și o femeie, având la bază egalitatea între soți, dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”, este amendamentul respins de comisie și susținut de deputații PNL Gabriel Andronache și Valeria Schelean-Șomfelean, scrie Agerpres.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS