Acasă Actualitate Mehedinți: O mașină de jandarmi a fost răsturnată într-un accident, la Severin

Mehedinți: O mașină de jandarmi a fost răsturnată într-un accident, la Severin

Mașina Jandarmeriei, răsturnată de un autoturism
Mașina Jandarmeriei, răsturnată de un autoturism
Mașina Jandarmeriei, răsturnată de un autoturism
Autovehiculul care a lovit mașina Jandarmeriei

O mașină în care se aflau cinci jandarmi a fost lovită de un autoturism, care nu i-a acordat prioritate. Accidentul s-a produs în această dimineață, în Drobeta-Turnu Severin. Din cauza impactului, vehiculul în care se aflau jandarmii s-a răsturnat. Patru dintre aceștia, precum și șoferița autovehiculului care a fost implicat în accident au fost duși la spital cu două ambulanțe și cu o mașină de intervenție SMURD. Jandarmii se deplasau către stingerea unui incendiu dintr-un cartier mărginaș din Drobeta-Turnu Severin, unde fuseseră solicitați de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Potrivit reprezentanților de la Serviciul de Ambulanță, cele cinci  victime ale accidentului au leziuni ușoare.

(Mihail Căruntu)

Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”
Exit mobile version