10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReferendumul inițiat de Iohannis și OUG 14/2017, pe agenda Parlamentului de săptămâna viitoare

Referendumul inițiat de Iohannis și OUG 14/2017, pe agenda Parlamentului de săptămâna viitoare

Ordonanţa care abrogă modificarea codurilor penale şi referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis vor fi pe agenda Parlamentului de săptămâna viitoare, în condiţiile în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut un apel pentru adoptarea în cel mai scurt timp a OUG 14/2017.

Preşedinţii celor două Camere ale Legislativului au decis organizarea unei şedinţe a Birourilor Permanente Reunite, luni, începând cu ora 12.00, pentru a convoca plenul reunit care supune votului avizul favorabil dat de comisiile juridice iniţitivei preşedintelui Iohannis de a organiza un referendum privind continuarea luptei anticorupţie.

Comisiile juridice au făcut recomandarea ca întrebarea care va fi pusă în cadrul referendumului să respecte Constituţia, deciziile CCR şi recomandarile Comisiei de la Veneţia.

Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a atras atenţia pe parcursul dezbaterii asupra efectelor pe plan internaţional ale referendumului, făcând trimitere la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei de la New York transpusă în legislaţie de România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS